Concert pascal
MOPAN Suceava

Primarul Ion Lungu a verificat, astăzi, lucrările la sala polivalentă care se construiește în municipiul Suceava. Ion Lungu a declarat că este mulțumit de modul în care se lucrează și și-a exprimat convingerea că noua sală polivalentă va fi conturată „la roșu” în cursul anului viitor. „Ne aflăm pe șantierul sălii polivalente unde se lucrează și astăzi. Începe să prindă contur această sala polivalentă și eu am convingerea că anul viitor o vom contura la roșu, așa cum se spune. Mă bucur faptul că la sala polivalentă constructorul a lucrat destul de bine în acest an. Și vreau să felicit constructorii care lucrează la acest obiectiv important al municipalității. De asemenea, trebuie spus că în urma discuțiilor avute la București cu ministrul finanțelor și cel al dezvoltării am convingerea că vor fi asigurate fondurile necesare pentru desfășurarea în condiții normale a acestei investii în cursul anului viitor, în așa fel încât să fie conturat acest obiectiv important, așteptat de comunitate și la fel de important pentru municipalitate”, a spus Ion Lungu.

Sala Polivalentă se construiește în spatele zonei Metro pe o suprafață de 25.000 mp. Investiția care se ridică la peste 30 de milioane de euro se realizează cu fonduri europene. Sala Polivalentă din Suceava va avea 5.000 de locuri.

 

Ion Lungu: Am convingerea că sala polivalentă din Suceava va fi conturată „la roșu” în cursul anului viitor, 4.3 out of 10 based on 4 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 4.3/10 (4 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava