Concert pascal
MOPAN Suceava

În ziua de 23 octombrie 2023, după încheierea programului de birou, Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor, însoțit de părintele arhimandrit Paraschiv Dabija, vicar administrativ, și părintele Eftimie Mutescu, consilier eparhial în cadrul Sectorului Proiecte și Construcții bisericești, a vizitat șantierele în lucru și activitatea următoarelor unități de cult din eparhie:

 

Parohia „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” Boureni – Gura Humorului – stadiul lucrărilor de refacere a acoperișului bisericii de pe pronaos și naos;

Centru de zi pentru asistență si recuperare persoane vârstnice Suceava II – stabilirea locului de amplasament;

Parohia „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” Gura Humorului – stadiul lucrărilor de refacere a celor trei abside și a învelitorii;

Parohia „Nașterea Maicii Domnului” Câmpulung – stadiul lucrărilor de realizare a vitraliilor la biserica parohială, finalizarea lucrărilor de renovare-restaurare a Monumentului Eroilor; stadiul lucrărilor de amenajare a unei toalete exterioare, de sistematizare a incintei și de realizare a aleilor din piatra cubică; stabilirea locului de amenajare a unei parcări în incinta ansamblului parohial;

Catedrala „Adormirii Maicii Domnului” Câmpulung – pregătirea pentru primirea moaștelor Sfântului Ioan cel Nou în vederea desfășurării programului liturgic cu Priveghere și Sfânta Liturghie de noapte, stabilirea locului în vederea edificării unui Centru Socio-Educațional și a parcării din incinta catedralei;

Protopopiatul Câmpulung – stadiul lucrărilor de finisaje interioare, de montare a pardoselii ceramice și a ușilor, a lucrărilor exterioare de montare a termosistemului și a ancadramentelor la latura extinsă a clădirii protopopiatului, cu destinația corp de birouri și cantină socială; stadiul lucrărilor de împrejmuire a incintei protopopiatului;

Centru de zi pentru asistență si recuperare persoane vârstnice Câmpulung – stabilirea locului de amplasament.

IPS Calinic ”diriginte de șantier” la lucrările Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, 10.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava