Festivalul international Ciprian Porumbescu 2024
MOPAN Suceava

Candidatul PSD pentru Primăria Suceava, Vasile Rîmbu a anunțat că în calitate de primar își propune să avanseze Suceava pe harta celor mai dinamice și inovatoare orașe din punct de vedere educațional. „Într-o lume în continuă schimbare, educația este piatra de temelie care asigură dezvoltarea durabilă a comunității. Odată cu candidatura mea pentru funcția de primar al Municipiului Suceava, îmi iau un angajament ferm față de educație. Iar obiectivele noastre sunt gândite direct nevoilor elevilor, educatorilor și a părinților, pentru a garanta o educație accesibilă pentru toți”, a spus Vasile Rîmbu.

El a dat asigurări că educația va avea prioritate și va urmări ca toate măsurile să fie respectate și implementate corect și eficient. Candidatul PSD pentru Primăria Suceava a spus că principalele angajamente includ următoarele proiecte: mese calde în școli pentru toată lumea; transport public gratuit pentru elevi în zona metropolitană și burse sociale – accesul la educație să fie lipsit de orice barieră; susținerea programului Școala după școală pentru toți copii din Municipiul Suceava; dotări mai bune pentru școli, curățenie și condiții pentru profesori să își facă treaba eficient; sprijin pentru proiecte de educație non-formală și parteneriate școală-comunitate, care să reducă abandonul școlar și să faciliteze integrarea tinerilor pe piața muncii; asigurarea condițiilor adecvate de pază și protecție, descurajarea traficului de droguri și a violenței; acces la servicii medicale esențiale în unitățile de învățământ și dialog constant cu elevii pentru a înțelege problemele reale și presante.

„Aceste inițiative nu sunt doar promisiuni, ele reprezintă un plan de acțiune bine structurat, gândit să avanseze Suceava pe harta celor mai dinamice și inovatoare orașe din punct de vedere educațional. Sunt absolut convins că Universitatea Ștefan cel Mare Suceava va fi un partener de nădejde pentru a atinge aceste obiective și nu numai, un partener în execuția strategiei mari a orașului. Facem Suceava Bine!”, a transmis Vasile Rîmbu.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava