MOPAN Suceava

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Suceava nu mai dispune în momentul de față de filtre pentru izoleta folosită la transportul persoanelor infectați cu noul coronavirus, sau sunt suspecți că ar avea acest virus. Purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleată, a declarat că ultimul set de filtre a fost folosit pentru transportul pacientului în vârstă de 37 de ani, confirmat noaptea trecută cu noul coronavirus. Alin Găleată a spus că în momentul de față se așteaptă primirea unor noi filtre de la Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, fiind deja făcute demersuri în acest sens.

El a adăugat că în această situație, se echipează corespunzător atât personalul medical și paramedical, cât și pacientul, în condiții de siguranță, și se transportă cu Autospeciala pentru transport personal și victime multiple (ATPVM). „Ulterior, sunt aceleași proceduri de decontaminare și dezinfectare a personalului și a autospecialei. Se vor lua masuri inclusiv de evitare a contactului pacientului cu alte persoane, pana la locatia in care va fi carantinat. În acest caz protecția este asigurată la fel ca și în izoletă, aspect precizat verbal și de directorul spitalului de boli infectioase Iasi, dr Dorobăț. De asemenea, în afară de faptul că este mai spațioasă, ATPVM are o dotare similară cu ambulanțele normale. Însa, avantajul este reprezentat de faptul că cele două compartimente pacient / personal sunt separate. Astfel, se asigura izolarea, și inclusiv se pot efectua mai ușor decontaminarea și dezinfecția”, a mai declarat Alin Găleată.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava