Jandarmii montani intensifică acţiunile pe traseele turistice

Între 12 și 14 mai, posturile de jandarmi montani din Gura Humorului, Frasin, Suceviţa, Cîmpulung, Vatra Dornei şi Broşteni vor intensifica acţiunile pe traseele turistice, în zona unităţilor de cazare şi a locurilor de agrement. Jandarmeria Suceava a comunicat că aproximativ 25 de jandarmi montani vor acţiona zilnic pentru menţinerea unui climat de linişte, prevenirea şi combaterea infracţiunilor, îndrumarea şi informarea turiştilor aflaţi pe traseele montane, precum şi pentru salvarea şi evacuarea persoanelor în dificultate.
Activităţile jandarmilor vor viza în principal prevenirea încălcării normelor de convieţuire socială, monitorizarea şi descurajarea grupurilor care tulbură ordinea şi liniştea publică, precum şi depistarea şi sancţionarea celor care săvîrşesc fapte antisociale.