Concert pascal
MOPAN Suceava
Galerie foto166 poze în acest set

Judeţul Suceava deţine primul loc la nivel naţional la capitolul agricultură ecologică. Acest lucru a fost prezentat în cadrul simpozionului „probleme ale spaţiului rural” care a avut loc sâmbătă, în prima zi a evenimentului „Hora Bucovinei” care a avut loc în localitatea Bucşoaia, din oraşul Frasin. Deschiderea oficială a Horei Bucovinei a avut loc în prezenţa preşedintelui Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, a prefectului Florin Sinescu şi a şefilor instituţiilor din domeniul agriculturii din judeţul Suceava. În cadrul discursului său, Cătălin Nechifor, a subliniat că pentru Bucovina este necesară crearea unui concept ecologic, care să fie promovat la nivel naţional. „Eu cred foarte mult în ceea ce înseamnă un concept ecologic al Bucovinei, cu care să putem ieşi mai departe în faţă. Avem foarte multe branduri locale, dar şi atuuri pe care Suceava le are din trecut. Nu trebuie să inventăm acum roata, dar trebuie să fim atenţi şi la ce înseamnă comerţul şi tehnologia modernă, să le îmbinăm cu tradiţia noastră, şi de asemenea, trebuie să ne uităm foarte atenţi la viitor”, a spus Nechifor.

De asemenea în cadrul simpozionului, consilierul din cadrul Direcţiei de Agricultură Suceava, Beatrice Botuşanu, a spus că dacă în anul 2007 erau înregistraţi 2.365 de operatori în agricultura ecologică, în cursul anului 2012, numărul acestora a fost estimat la 4.358. De asemenea, suprafeţele agricole din judeţul Suceava pe care se face agricultură ecologică au crescut de la 13.844 de hectare în anul 2007, la 30.817 de hectare în anul 2012. Suprafaţa reprezintă 8,8% din suprafaţa agricolă a judeţului Suceava şi 18% din suprafaţa de fâneţe din judeţ. Beatrice Botuşanu a ţinut să precizeze că aceste cifre arată că judeţul Suceava se află pe primul loc la nivel naţional din punct de vedere al numărului operatorilor înregistraţi în agricultura ecologică, la suprafeţele de fâneţe ecologice, dar şi la numărul de bovine crescute de agricultorii suceveni.

La Hora Bucovinei au venit gospodari din mai multe localităţi ale judeţului, în fosta Tabăra Bucşoaia fiind amplasate mai multe stâni tradiţionale care oferă vizitatorilor bucate preparate de ciobani.

De remarcat că pe dealul pe care în urmă cu câţiva ani au fost amplasate staule de oi pentru a scrie cuvântul Bucovina, la ediţia de anul acesta a „Horei” a fost amplasat un steag al României.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Economic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava