MOPAN Suceava

Pe 3 mai, președintele Klaus Iohannis va fi prezent într-o vizită oficială în județul Suceava. Președintele va sosi cu o aeronavă care va ateriza la ora 11.00, pe Aeroportul de la Salcea. De la ora 12.00 la ora 13.30, Klaus Iohannis va avea o întîlnire cu autoritățile administrației locale, la Teatrul Municipal „Matei Vișniec”. Purtătorul de cuvânt al președintelui, Mădălina Dobrovolschi, a confirmat astăzi că șeful statului va fi prezent miercurea viitoare în județul Suceava, al doilea județ al țării, o zonă cu un potențial foarte mare de dezvoltare.
„Există și în acest caz niște obiective foarte clare ale vizitei. Evident, cunoașterea realităților locale, încurajarea autorităților. Sunt importante și aflarea și sprijinirea inițiativelor din zonă și, evident, cunoscând specificul zonei și sublinierea importanței prezervării tradițiilor și patrimoniului rural”, a explicat Mădălina Dobrovolschi.
Președintele României va ajunge în județul Suceava cu o aeronavă care va ateriza pe Aeroportul Ștefan cel Mare Suceava la ora 11:00. Purtătorul de cuvânt al președintelui a spus că șeful statului va avea o întâlnire la aeroport cu reprezentanții Clusterului Regional Inovativ de Bioeconomie Suceava-Botoșani. „Această întâlnire va avea loc la Aeroportul Internațional „Ștefan cel Mare”, unul dintre cele mai noi și moderne aeroporturi regionale. Este o discuție care are scopul de a sprijini inițiativa și de a stimula întreprinderile mici și mijlocii, producătorii de acolo, din zona Suceava-Botoșani, care activează în sectorul bioeconomiei, siguranței alimentare pentru populație și protecția mediului”, a spus Mădălina Dobrovolschi. Începând cu ora 12:00, președintele României va participa la o dezbatere cu peste 300 de aleși locali din județul Suceava.
Mădălina Dobrovolschi a precizat că dezbaterea se va centra pe ideea evidențierii problemelor cu care se confruntă autoritățile locale, „pentru a lărgi puțin contextul discuției, dar, evident, și identificarea soluțiilor pentru aceste probleme, care vor fi aduse în discuție”. Tot în cadrul discuțiilor cu aleșii locali vor mai fi abordate subiecte legate de reforma administrației publice locale, continuarea procesului de descentralizare a serviciilor publice, situația infrastructurii, a resurselor publice, punerea în valoare a potențialului agroturistic al zonei. Întâlnirea președintelui României cu aleșii locali este organizată de Consiliul Județean Suceava.
După întâlnirea cu aleșii locali, președintele va vizita două importante monumente istorice, fiind vorba de mănăstirile Voroneț și Dragomirna. ”Cele două mănăstiri sunt parte a patrimoniului mondial UNESCO, și președintele urmărește, prin acest demers să sublinieze importanța restaurării și prezervării patrimoniului cultural al Bucovinei și să nu uităm de tradițiile comunității bucovinene, care, de asemenea, trebuie încurajate și păstrate”, a mai menționat purtătorul de cuvânt al președintelui României. Purtătorul de cuvânt al președintelui a făcut însă o gafă în prezentarea sa, incluzând mănăstirea Dragomirna pe lista monumentelor UNESCO. Asta în condițiile în care mănăstirea Dragomirna este inclusă doar în monumentelor istorice din județul Suceava, începând din anul 2015.
După vizita la mănăstiri, Klaus Iohannis va părăsi județul la ora 17.30.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava