Concert pascal
MOPAN Suceava

În jurul orei 16.00, în faţa Căminului Cultural din Cornu Luncii, a fost sfinţit de un sobor de preoţi, sediul noului Centru Medical.

Acest edificiu a fost finalizat şi inaugurat de către cei doi candidaţi ai USL, Ovidiu Donţu – pentru Senat şi Ioan Stan – pentru Camera Deputaţilor, în prezenţa primarului comunei Cornu Luncii, Gheorghe Fron. La această manifestare, precum şi la spectacolul ce a urmat în incinta Căminului Cultural din comună, au participat peste 700 de persoane. În cuvântul său în faţa cetăţenilor Ovidiu Donţu a afirmat că această comună, compusă din 9 localităţi, este una dintre cele mai importante unităţi administrative ale judeţului şi merită toată atenţia actualului şi viitorului guvern USL. Candidatul a promis că în viitorii 4 ani de activitate în Senatul României, va sprijini prin proiecte şi investiţii administraţia locală a comunei. Cetăţenii comunei Cornu Luncii, îmtrebaţi de primarul Gheorghe Fron, cu cine au de gând să voteze pe 9 decembrie, au răspuns la unison: „Cu USL”!


Aşadar, comuna Cornu Luncii este alături de cei doi candidaţi: Ovidiu Donţu – pentru Senat şi Ioan Stan – pentru Camera Deputaţilor, în confruntarea politică din 9 decembrie 2012.
La eveniment a participat şi preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor.

 

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava