Concert pascal
MOPAN Suceava

Liderul democrat liberalilor suceveni, Gheorghe Flutur, care candidează din partea ARD pentru funcţia de senator în colegiul nr. 2 Suceava, a lansat în cursul zilei de miercuri acţiunea de strângere de semnături pentru campania „Suceava – capitală de regiune”. Lansarea acestei campanii a avut loc la Cetatea de Scaun a Sucevei, alături de Gheorghe Flutur fiind deputatul PDL Sanda-Maria Ardeleanu, precum şi mai mulţi bărtrâni şi tineri care susţin iniţiativa preşedintelui PDL Suceava. Primul care a semnat pentru campania „Suceava – capitală de regiune” a fost Gheorghe Flutur, apoi deputatul Sanda-Maria Ardeleanu, după care următoarele două locuri au fost lăsate libere pentru a fi completate de către preşedinţii PNL şi PSD Suceava, Alexandru Băişanu, respectiv Cătălin Nechifor.

„Nu întâmplător am ales ziua de 28 noiembrie, ziua care consemnează unirea Bucovinei cu ţara, pentru a lansa această campanie. Le mulţumesc celor care au venit aici alături de mine, pentru că doresc să lansez această campanie, împreună cu alţi colegi de-ai mei, cu societatea civilă. Nu este întâmplător acest lucru din două motive. În primul rând pentru că pornim de aici de la Cetatea de Scaun a marelui Ştefan. Suceava a fost capitala Moldovei, a mai fost capitală de regiune, şi perspectiva anilor viitori arată că reorganizarea administrativ teritorială este cea care trebuie să se întâmple, şi nu ne este indiferent de ceea ce se întâmplă cu zona noastră, zona Sucevei”, a declarat Flutur. El a mai spus că în momentul de faţă se anunţă intenţia păstrării celor opt regiuni de dezvoltare regională, cu aceeaşi structură aşa cum sunt ele organizate acum. Gheorghe Flutur a arătat că acest lucru a fost anunţat de premierul Victor Ponta. „Personal, şi cred că sutele de mii de suceveni şi mulţi alţii şi din Botoşani, şi din judeţele vecine, nu pot să fie de acord să nu facem o dezbatere publică, un referendum, să vedem care este cea mai bună formă de organizare administrativă pentru perioada următoare şi care să fie şi în beneficiul populaţiei din această zonă”, a explicat candidatul ARD pentru funcţia de senator în colegiul nr. 2 Suceava. El a spus că această acţiune de strângere de semnături are ca scop sensibilizarea factorului politic, „care o fi el după alegerile parlamentare”, astfel încât la regionalizarea României să se ţină cont de provinciile istorice şi de istoria Bucovinei şi a Sucevei.

 

Campania „Suceava – capitală de regiune” are pagină pe Facebook

 

Pe de altă parte, Gheorghe Flutur a explicat că potrivit prevederilor din regulamentele şi normele europene, regiunile sunt eligibile pentru a primi finanţare dacă au până la 3 milioane de locuitori. „Aşa cum sunt astăzi, Regiunea de Nord Est, cu şase judeţe, dar şi Regiunea de Sud, sunt regiuni care depăşesc trei milioane de locuitori şi nu pot fi eligibile pe fonduri structurale şi de coeziune. Va trebui să găsim soluţia să facem o reorganizare administrativă eficientă care să ţină cont de acest lucru şi cred că Suceava merită, şi are toate condiţiile să fie una dintre capitalele de regiuni, că vor fi 12 sau 16”, a mai precizat liderul PDL Suceava. Gheorghe Flutur a precizat că judeţul Suceava are identitate, o istorie proprie , tradiţii şi obiceiuri. „şi eu cred că putem în mod civilizat să întindem o mână şi către vecinii noştri de la Botoşani, şi de la Neamţ, dacă este cazul, să ne gândim la o reorganizare eficientă, pentru că din 2014 fondurile europene vor veni direct în regiuni”. Gheorghe Flutur a subliniat că interesul major este pentru alocarea eficientă a resurselor financiare în vederea deszvoltării acestei zone a României. Din acest motiv, Flutur a făcut o invitaţie către toţi sucevenii să i se alăture în acest demers. El a explicat că pentru această campania se poate semna şi on line, pe pagina de Facebook „Suceava – capitală de regiune”. „Cred că dezbaterile pentru regionalizare trebuie să  înceapă. Această acţiune nu are nimic cu campania electorală. Ne interesează să avem un cuvânt de spus, să vină aici resurse financiare, să dezvoltăm şi această zonă care a fost mult rămasă în urmă. Poate că şi zona Sucevei aşteaptă o autostradă care să ne lege de Bucureşti, aşa cum s-au gândit mai mulţi până acum ca Ardealul, Valea Prahovei, Valea Oltului să fie legate prin autostrăzi de Bucureşti. Şi cred că suntem obligaţi să ne spunem nevoile, păsurile şi aşteptările. De aceea invit opinia publică, factorii politicii, mediul academic sucevean să vină alături de noi în acest demers”, a mai declarat Gheorghe Flutur, care a mai adăugat că „deşi astăzi este ceaţă afară, să ştiţi că Ştefan cel Mare a ştiut să folosească ceaţa, şi eu cred că şi noi trebuie să ştim să o folosim pentru perioada şi bătăliile care urmează”. El a precizat că se aşteaptă ca pentru această campanie să semneze un număr de persoane cel puţin egal cu populaţia judeţului Suceava. „Această campanie reprezintă un fundament cu care voi face demersuri până la referendum pentru a ne consultă şi pe noi în această problemă a regionalizării, şi nu să aflăm în treacăt, de la un premier trecător, că vor fi doar opt regiuni”, a încheiat Gheorghe Flutur.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava