La Universitatea Suceava începe concursul internaţional de calculatoare „Hard&Soft”

În perioada 16-21 mai, la Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava se va desfăşura cea de-a XXIII-a ediţie a concursului internaţional studenţesc de calculatoare „Hard&Soft”. Potrivit unui comunicat transmis de USV, în competiţie vor intra 15 echipaje, dintre care 10 din România, două din Ucraina şi cîte unul din Germania, Republica Moldova şi Serbia. Preşedintele juriului va fi profesorul Timothy Hall de la Universitatea din Limerick, Irlanda. Timothy Hall coordonează activitatea de jurizare începînd cu anul 2003. Conform comunicatului, concursul „Hard&Soft” beneficiază de sprijinul Ministerului Educaţiei, al Consiliului Judeţean, al Primăriei şi Consiliului Local Suceava, precum şi al unor firme care se implică în sprijinirea, încurajarea şi afirmarea tinerelor valori prin competiţie. Întrecerea este iniţiată şi coordonată de fostul rector al universităţii sucevene, profesorul universitar doctor inginer Adrian Graur.