La Universitatea Suceava va funcționa specializarea „Psihologie”

Din această vară, la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava va funcționa o nouă specializare, respectiv „Psihologie”. Declarația a fost făcută de rectorul Valentin Popa, astăzi, într-o conferință de presă. El a adăugat că dacă se va primi acceptul Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Superior -ARACIS, atunci din toamnă la USV vor fi introduse încă două specializări, și anume, Asistent Medical și Media Digitală. Rectorul Popa a mai spus că, la admiterea 2019, vor fi scoase la concurs aproximativ 1.900 de locuri bugetate, din care 1.180 la licență, 650 la masterat și 49 la doctorat. Pe de altă parte, taxele au rămas la același nivel ca anul trecut. Rectorul a menționat că la Universitatea din Suceava funcționează 43 de programe de licență, iar sesiunile de admitere vor avea loc în iulie și în septembrie. Valentin Popa a precizat că, în ultimii șapte ani, s-a înregistrat o creștere constantă a locurilor bugetate repartizate USV de către Ministerul Educației.