Facos Suceava Romania
SC Diasil Service SRL Suceava - Impreuna pentru un oras curat

La solicitarea tinerilor, prin vocea Asociaţiei Creativities din Suceava, alături de alte 10 organizaţii de tineret din judeţ şi Consiliul Tineretului din România, dar și datorită deschiderii pe care au avut-o reprezentanții consiliului judeţean, CJ Suceava a constituit în 2017, pentru prima oară, un fond destinat activităţilor de tineret în valoare de 30.000 lei în cadrul bugetului propriu.

Cu toate că art. 28 din Legea Tinerilor nr.350/2006 impune autorităților din municipiile reședință de județ, precum și consiliilor județene, să acorde finanțare pentru activitățile de tineret şi să înfiinţeze Consiliul Consultativ pentru Probleme de Tineret, în bugetele ultimilor ani ale județului Suceava nu au fost prevăzute fonduri destinate în mod special sprijinirii activităților de tineret, iar aceste consilii consultative nu au existat, ceea ce este contrar dispozițiilor legale, dar și constituționale (art.49 din Constituția României), fapt care indirect a dus la pierderea unor oportunităţi de dezvoltare destinate tinerilor suceveni şi astfel nu s-au dezvoltat programe şi proiecte destinate acestui sector, fenomen care implicit a dus la un grad mai scăzut de implicare civică şi socială a tinerilor din judeţul nostru.

Din fericire, ca urmare a demersurilor democratice întreprinse de Asociaţia Creativities, Consiliul Judeţean Suceava va înfiinţa în această lună Consiliul Consultativ pentru Probleme de Tineret, unde se va putea dezbate și alocarea anuală a unei sume în acord cu nevoile tinerilor din Suceava, cu numărul acestora şi cu mișcarea de tineret în ansamblu, înţelegând astfel să se respecte politicile din domeniul tineretului care au la bază stimularea cooperării autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale cu structurile neguvernamentale de şi pentru tineret, prin înfiinţarea de consilii consultative constituite din organizaţiile neguvernamentale de şi pentru tineret de pe lânga fiecare autoritate sau instituţie publică centrală ori locală care gestionează fonduri destinate tineretului.“Tinerii sunt principalii actori ai schimbări, dar ei au nevoie de încredere și sprijin pentru a fi capabili să vină cu soluții viabile care să influențeze dezvoltarea comunității. Mă bucur că am reuşit să facilitez implicarea tinerilor şi a organizaţiilor locale de tineret în transformarea modului în care autorităţile publice se raportează la generaţia lor” a afirmat Cristina Sabajuc, preşedintele Asociaţiei Creativities – iniţiatoarea demersurilor pentru instituirea Fondului de Tineret la nivelul judeţului Suceava.Asociaţia Creativities reprezintă o asociaţie suceveană de tineret, neguvernamentală, non-profit şi apolitică, recent înfiinţată cu scopul de a sprijini şi stimula creativitatea în rândul cetăţenilor. Până în prezent aceasta a promovat conceptul de voluntariat în comunitatea locală şi a implicat 40 de tineri în plănuirea şi realizarea proiectului “Tineri fericiţi” finanţat de Ministerul Tineretului şi Sportului prin Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Suceava, pe parcursul căruia voluntarii au interacționat cu tineri pentru a descoperi printr-un mod creativ ce îi face fericiţi, au fost motivaţi să pună accent pe ce este important în viaţa lor și s-au convins de faptul că aparenţele sunt înşelătoare deoarece chiar dacă la prima vedere o persoană pare o fire închisă, prin comunicare, zâmbete şi voie bună poţi ajunge la inima oricui. Un alt proiect al Asociaţiei Creativities este cel intitulat “Pentru tineri”, realizat cu sprijinul Municipiului Suceava şi al Consiliului Local Suceava prin programul din anul 2016, proiect pornit de la dorinţa de identificare şi satisfacere a nevoilor tinerei generații pentru implementarea Strategiei Naționale de Tineret şi a politicilor de tineret, cu scopul de a susține şi stimula generația tânără în vederea implicării active a acestora în dezvoltarea comunității locale. Rezultatele obținute le-au depăşit pe cele estimate şi au fost mai mult decât îmbucurătoare: realizarea unei cercetări pilot pentru identificarea nevoilor tinerilor, informarea tinerilor cu privire la drepturile şi importanţa implicării lor în procesul democratic şi iniţierea unei coaliţii de organizaţii neguvernamentale de tineret sucevene.

În viitorul apropiat urmează ca acest proiect să fie dezvoltat şi continuat pentru a ţine cont de solicitările numeroase pentru o nouă ediţie şi de aprecierile deosebite ale celor peste 75 de tineri participanţi din Municipiul Suceava, printre care chiar şi un participant din Kazahstan student în Suceava. Fotografii din cadrul activităţilor se găsesc pe facebook.com/AsociatiaCreativities , iar mai multe detalii sunt prezentate pe website-ul organizaţiei creativities.ro !

Începând din această lună Cristina se implică în viața civică europeană şi aduce o schimbare în comunitatea locală prin reprezentarea judeţului Suceava în Parlamentul European la sediul central al instituţiei din Bruxelles, unde va dialoga cu deputaţii români, alături de alţi 29 de tineri din ţară, în cadrul proiectului naţional de tineret „Promotori pentru democraţie europeană”, organizat de Biroul de Informare al Parlamentului European în România în parteneriat cu Ministerul Tineretului şi Sportului, ce promovează democraţia şi valorile care îi unesc pe cetăţenii Uniunii Europene.În urma studiilor din cadrul Universităţii “Ştefan cel Mare” Suceava, Cristina a devenit licenţiată în Științe Politice şi masterandă în Administrarea Afacerilor Europene, după care a urmat programe de formare profesională, precum cel de manager de proiect, expert accesări fonduri, scrierea propunerilor de finanţare Erasmus+ şi a participat la mai multe şcoli de vară şi schimburi de tineri, atât în România, cât şi în străinătate, precum în Bosnia & Herţegovina la cursul de formare “Erasmus Ability” destinat lucrătorilor de tineret pe tema scrierii proiectelor Erasmus+ şi seminarul “PR şi Comunicare Externă în ONG-uri” desfăşurat în Centrul pentru Managmentul Organzaţiilor Nonprofit din Bucureşti, cel mai recent proiect în care a fost implicată având loc luna trecută în Grecia sub numele „Democracy and Youth” ce a motivat-o şi mai mult să implementeze proiecte de tineret în judeţul Suceava.

La începutul anului 2016 Cristina a promovat meleagurile sucevene şi a învăţat despre cultura altor ţări prin practicarea voluntariatului timp de două luni în Turcia pentru a salva broaştele ţestoase, în cadrul Serviciului European de Voluntariat alături de 15 tineri din 9 ţări (Portugalia, Italia, Lituania, Ucraina, Germania, Bosnia şi Hertegovina, Rusia şi Ungaria), după care s-a întors în Suceava, unde în urma unui proces de selecţie naţional a fost desemnată drept ambasador al dialogului structurat cu tinerii.

“Îmi place să mă implic în activităţi de voluntariat pentru că am posibilitatea să îmi pun ideile în practică şi să produc schimbări în comunitate. Pentru mine voluntariatul înseamnă dăruire, grijă şi responsabilitate, creativitate, emoţii pozitive, posibilitatea de a greşi, de a învăţa şi de a învinge, este un mod de a trăi viaţa frumos.”


Legea Tinerilor din 2006, aplicată în premieră în 2017 la Consiliul Judeţean Suceava, 10.0 out of 10 based on 2 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (2 votes cast)
Educaţie
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava