Locuitorii din zonele Centru şi Mărăşeşti nu vor avea gaz în cursul zilei de joi
Compania „E.ON” a anunţat că joi, 14 iunie, va opri temporar furnizarea gazelor naturale în zonele Centru şi Mărăşeşti, din municipiul Suceava, pentru efectuarea unor lucrări. Întreruperea va fi făcută, începând cu ora 09.00, iar alimentarea cu gaze se va relua, treptat, cel mai probabil în jurul orei 15.00. Consumatorii sînt sfătuiţi să închidă toate focurile, iar după reluarea furnizării gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 de minute. În cazul în care simt miros specific de gaz, abonaţii sînt rugaţi să anunţe dispeceratul de urgenţă al „E.ON” la unul din numerele de telefon: 0265/200.928 şi 0800.800.928.