Concert pascal
MOPAN Suceava

Primarul Sucevei, Ion Lungu, susține că fotbalul nu aduce nimic electoral, însă este un fenomen social și trebuie să existe la Suceava. El a declarat că municipalitatea va rămîne, în continuare, finanțatorul Forestei, iar obiectivul rămîne promovarea în Liga a II-a în 2024, după eșecul de săptămîna trecută în fața Ceahlăului Piatra Neamț. De asemenea, primarul a afirmat că ideal ar fi ca lîngă echipă să vină sponsori care să preia clubul de la controversații acționari, în frunte cu cetățeanul moldvean Ion Lozovan. Ion Lungu a spus: „Cunosc aceste probleme cu acționarii clubului, dar prea multe nu pot să fac. Tăvălugul a început în 2017, cînd Foresta avea datorii de 300.000 de lei la Fisc. Atunci au venit acei cetățeni din Republica Moldova, au plătit acele datorii și automat au devenit acționarii clubului. Acum se spune că trebuie să se implice primarul. Se implică, dar numai pînă la un punct. Eu am mai încercat să intervin în acest conflict, dar n-am avut nici o șansă. Cei din conducerea clubului (n.r. demisionarii Gabriel Clim și Marian Bordeianu, președinte executiv și, respectiv vicepreședinte) au venit cu o variantă maximală. Ori ei, ori noi! E o singură soluție: să găsim niște sponsori care să cumpere echipe de la acționarii moldoveni, pe care eu nici nu-i cunosc. Primăria n-are bază legală în acest sens. Noi dăm bani la fotbal în baza legii 350”. Primarul este de părere că nu s-ar fi ajuns în actuala situație dacă Foresta promova în Liga a II-a și a menționat: „Dacă promovam, probabil se rezolvau și aceste probleme, pentru că în Liga a II-a avem mai multă vizibilitate. Erau șanse să vină niște sponsori, care să cumpere clubul de la acționari, iar Foresta să rămînă a sucevenilor. Eu i-am făcut în trecut această ofertă domnului Goian, dar fiecare are calculele lui”. De asemenea, Ion Lungu a arătat că, anul trecut, Foresta a primit un milion 750.000 de lei de la bugetul local, iar anul, acesta 900.000 de lei. El a încheiat, spunînd: „Sperăm să se limpezească apele la Foresta și ca anul viitor să promovăm în Liga a II-a”.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sport
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava