MOPAN Suceava

Primarul PNL al Sucevei, Ion Lungu, le mulțumește alegătorilor pentru votul în favoarea sa la alegerile de ieri în urma cărora a câștigat al cincilea mandat consecutiv. În același timp, el a remarcat prezența scăzută la urne. În municipiul Suceava rata de participare la vot a fost de 30,18%. Concret, din cele 104.235 de persoane de pe listele electorale au votat 31.465. Într-o intervenție telefonică la Radio Top, primarul a declarat: „Îmi pare rău că nu i-am determinat pe oameni să vină mai mulți la vot, dar am văzut că această tendință a fost în toată Moldova și chiar la nivel de țară în orașele mari. Noi am fost deasupra Iașiului ca prezență, pe la egalitate cu Piatra Neamțul, Botoșaniul a avut două procente deasupra noastră. Deci, o tendință generală de prezență slabă în mediul urban mare”. Ion Lungu a adăugat că a avut emoții cu privire la rezultatul votului, întrucât au fost mulți contracandidați puternici. El a afirmat: „Am avut emoții, pentru că dacă în 2016 am avut doi candidați de rasă, ca să spun așa, cu potențial bun electoral, medicul Tiberiu Brădățan și deputatul Alexandru Băișanu, de această dată au fost fostul prefect Florin Sinescu, de la Pro România, dl. Băișanu din nou, însă care nu s-a prea implicat în campania electorală, Dan Ioan Cușnir de la PSD, care a venit cu un bagaj de voturi, dl. Marian Andronache de la PMP, care a crescut foarte mult și doamna Teodora Munteanu de la USR, un partid care a produs surprize mari în România. Deci, iată că față de 2016 am avut cinci contracandidați buni, așa că nu a fost foarte simplu”. Ion Lungu a mai spus că în 2024 nu va mai candida la Primărie și că vrea ca acesta să fie unul din cele mai bune mandate ale sale, din punct de vedere al realizărilor. Totodată, el a precizat că liberalul Lucian Harșovschi va rămâne unul dintre cei doi viceprimari, iar celălalt va fi desemnat funcție de majoritățile care se vor forma în Consiliul Local. În noul deliberativ vor fi nouă reprezentanți ai PNL, cinci ai PSD, patru ai PMP, trei ai USR și doi ai Pro România. Pentru a face majoritate, PNL mai are nevoie de trei voturi.

Lungu vrea ca acesta să fie unul din cele mai bune mandate ale sale, din punct de vedere al realizărilor, 10.0 out of 10 based on 2 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (2 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava