Concert pascal
MOPAN Suceava

Mangalia a găzduit recent prima etapă a Campionatului Naţional de lupte greco-romane pe echipe pentru juniori II. Încă din această primă rundă luptătorii de la LPS Suceava au luat o opţiune serioasă pentru calificare la turneul final.
Federaţia Română de Lupte a schimbat sistemul de desfăşurare al competiţiei, faţă de ediţiile trecute când erau patru etape până la turneul final, două primăvara şi două toamna, în acest an fiind doar două etape de calificare în cele două serii şi două etape în care primele trei clasate vor lupta pentru o medalie.
Sportivii pregătiţi de antrenorii Andrei Bolohan şi Valerică Gherasim, care au făcut parte din seria est, s-au descurcat de minune reuşund să se claseze în final pe locul II în clasament în urma echipei Steaua, cea mai valoroasă formaţie din ţară la momentul actual.
Printre performerii echipei LPS Suceava l-am regăsit din nou pe Theodor Horătău, sportiv care s-a impus la categoria 54 de kilograme, învingâdu-l prin tuş pe principalului contracandidat la locul din lotul naţional al României, ce va participa anul viitor la Campionatul European şi Mondial de juniori II.
O evoluţie foarte bună a avut-o şi Marian Mihai, sportiv care a câştigat categoria 63 de kilograme, dar şi Viorel Strugariu, care a pierdut doar în faţa campionului naţional, ocupând în final ocupând locul II la categoria 50 de kilograme.
În aceeaşi primă etapă, Daniel Blănari a ocupat locul II la categoria 76 de kilograme, fiind învins doar de campionul naţional la individual, care este în ultimul an de juniori II. Pentru echipa LPS Suceava au mai punctat sportivii, Andrei Plesciuc, locul II la categoria 42 de kilograme, Ionuţ Moscaliuc, locul V la categoria 46 de kilograme, Sebastian Strijac, locul IV la categoria categoria 58 de kilograme, Mircea Ionescu, locul III la categoria 69 de kilograme, Mihai Corbu, locul V la categoria 85 de kilograme şi Sebastian Perepeliuc, locul V la categoria 100 de kilograme.
„Rezultatele obţinute de sportivii noştri ne dau mari speranţe pentru calificarea la turneul final. Deşi avem în lot sportivi foarte tineri, abia în primul an de juniorat putem să ne luptăm pentru o medalie, mai mult ca sigur cu echipele din Slatina şi Botoşani” a declarat antrenorul Andrei Bolohan.
La finalul acestei luni, echipa suceveană va pleca la Constanţa, acolo unde este programată a doua etapă a naţionalelor de juniori II, în urma căreia primele trei clasate din cele două serii vor merge la turneul final. În acelaşi timp, Theodor Horătău şi Constantin Huţuleac, sportive pregătiţi de Andrei Bolohan au fost convocaţi din nou la lotul naţional olimpic de juniori, ce va pleca anul viitor la europene şi mondiale.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sport
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava