Concert pascal
MOPAN Suceava

Întrebat fiind cuviosul Paisie Olaru ce bucurii duhovnicești a avut în timpul viețuirii sale pustnicești, sfinția sa a răspuns: „Am avut destule bucurii cât am stat la linişte în chilia mea din poieniţă, mai ales când mă rugam noaptea şi foloseam sufleteşte pe alţii. Dar cele mai sfinte bucurii duhovniceşti le-am simţit în biserică, în timpul Sfintei Liturghii”(Părintele Paisie Olaru (1897-1990) | Mănăstirea Sihăstria (mmb.ro)Deci, Biserica este locașul sfânt în care omul trăiește cele mai mari bucurii de pe pământ.

La Vadu Negrilesei, foarte aprope de locul în care fratele și prietenul duhovnicesc al părintelui Paisie, cuviosul Cleopa Ilie a trait în nevoință aspră în anii 50 ai veacului trecut se înalță Biserica mănăstirii. Se lucrează cu multă dăruire și cu deplină responsabilitate. Lipsa semnalului telefonic, a curentului electric și distanța semnificativă faţă de cea mai apropiată localitate întregesc tabloul unei lucrări jertfelnice. Părintele arhiepiscop Calinic este permanent „conectat” la această lucrare, cunoscută fiind preocuparea Înaltpreasfinției sale pentru lucrurile trainice și frumoase.

Dar Mănăstirea Vadu Negrilesei a început să devină o ctitorie de obște și socotim că aceasta este dorința celor care animă această lucrare: cuvioșii Paisie și Cleopa. Primul, pustnicul din obște, iar al doilea, adevăratul stareț care a închegat obști cu rânduială duhovnicească în care au crescut ierarhi, stareți, slujitori destoinici ai sfintelor altare și monahi deosebiți.

Aducem mulțumiri ierarhilor, preoților, stareților, starețelor, monahilor, monahiilor și tuturor credincioșilor care au susținut și susțin în continuare lucrările la ridicarea acestei mănăstiri.

Totodată, facem un apel către toți oamenii evlavioși să ajute la ridicarea ansamblului monahal, având certitudinea că bucuria lucurilor împreună-zidite va fi nemăsurată. O cărămidă așezată în pereții unei biserici este o contrbuție și o investiție, prin care numele noastre rămân imprimate nu doar în ziduri, ci în cartea vieții veșnice.

Cei care vor să devină ctitori ai așezământului monahal închinat Pogorârii Sfântului Duh și marilor duhovnici Paisie Olaru și Cleopa Ilie, repere luminoase ale Ortodoxiei românești a secolului al XX-lea, a căror canonizare este rânduită pentru anul 2025, o pot face prin donații în conturile eparhiei, deschise la Banca Comercială Română.

Titular: Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților

în lei: RO51 RNCB 0234 0370 1091 0014;
în euro: RO78 RNCB 0234 0370 1091 0110;
în dolari: RO30 RNCB 0234 0370 1091 0004.

Mănăstirea Vadu Negrilesei prinde contur, 1.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 1.0/10 (1 vote cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava