În zorii zilei de 19 iunie 1867, în Querétaro, în partea centrală a Mexicului, un austriac înalt, cu ochii albaștri și barbă blondă, lungă de treizeci de centimetri, își aranja cu grijă redingota neagră în celula sa de închisoare și urca într-o căruță, însoțit de un preot, mergând spre execuție.

La ora 6:40 era mort, retezat în două de gloanțele unui pluton de șapte soldați mexicani. În vârstă de numai 34 de ani, fusese împăratul Mexicului timp de trei ani și nouă zile. Ultimele sale cuvinte rostite privind armele îndreptate împotriva lui au fost un strigăt curajos de „Viva México!”.

Maximilian von Habsburg era fratele mai tânăr al împăratului austriac Franz Joseph. Bine intenționat și fără să stea prea mult pe gânduri, se lăsase convins de reacționarii mexicani, de împăratul Franței, Napoleon al III-lea, și de ambițioasa sa soție, Charlotte, să accepte coroana imperială a Mexicului, o țară împotmolită într-un încrâncenat război civil între reacționarii extremiști sprijiniți de Biserică și republicanii anticlericali.

Maximilian se gândise să impună o „dictatură liberală” pentru restaurarea ordinii și oprirea crimelor. Deși profund conservator, adresânduse fratelui său cu „Maiestatea Voastră”, chiar și când erau singuri, își dădea seama că o societate condusă de preoți, cu puține drepturi civile, fără libertate religioasă și cu un sistem care îi transforma în sclavi pe majoritatea țăranilor nu avea viitor. Însă îi repugnau atacurile stângii împotriva aristocrației și a Bisericii. Astfel că a acceptat cupa otrăvită a imperiului și și-a asumat controlul asupra unui guvern menținut în funcție doar de armata franceză.

Napoleon al III-lea invadase Mexicul în 1861, sub pretextul colectării creanțelor datorate Franței de către guvernul mexican, însă adevăratele sale ambiții vizau instaurarea unei dominații franceze în America Latină și „ridicarea unei bariere invincibile împotriva amestecului SUA”. Sincronizarea fusese ideală, de vreme ce Războiul Civil American împiedicase o intervenție armată în sprijinul Doctrinei Monroe, care, de fapt, împiedica puterile europene să intervină în emisfera vestică. Pentru Napoleon, Maximilian nu era altceva decât o marionetă.

Maximilian a încercat să guverneze drept și a refuzat să revină asupra confiscărilor terenurilor Bisericii, efectuate de guvernul republican. Însă, din punct de vedere financiar, era incompetent: datoria Mexicului a crescut de la 81 de milioane de dolari, în 1861, la 202 milioane, în 1866, iar cheltuielile casei imperiale a lui Maximilian ajungeau la un milion și jumătate de dolari pe an, de cincizeci de ori mai mult decât cheltuise predecesorul său republican, Benito Juárez.

În cursul întregii sale domnii războiul civil a continuat, republicanii încercând să recucerească puterea. Ca replică, în luna octombrie a anului 1863, Maximilian a emis Decretul Negru, care permitea executarea imediată a oricărui soldat „rebel” capturat, fără posibilitatea înaintării către împărat sau către vreo altă autoritate a unei petiții de grațiere.

În luna aprilie 1865, regimul lui Maximilian a primit o lovitură de moarte, cu toate că împăratul era prea satisfăcut de sine ca să admită acest lucru: Războiul Civil American luase sfârșit și nu mai era decât o problemă de timp ca Doctrina Monroe să fie impusă din nou.

În decurs de un an, pe Rio Grande a fost masată o armată condusă de Philip Sheridan, car amenința să intervină. Napoleon al III-lea a ordonat trupelor sale să revină în țară, lăsându-l pe Maximilian cu o armată dezorganizată, formată din austrieci, belgieni și din câțiva conservatori mexicani fanatici.

A zăbovit mult asupra gândului de a abdica, dar a fost sfătuit să nu o facă de soție, de mama sa și de miniștrii ultraconservatori care se temeau pentru viața lor în cazul în care republicanii ar fi recâștigat puterea. Și-a asumat personal conducerea armatei imperiale, însă s-a trezit curând asediat, înfometat și, în cele din urmă, trădat la Querétaro, unde a și capitulat, în data de 15 mai 1867.

Judecat în numai o lună, Maximilian a fost găsit vinovat de uzurparea puterii unui guvern legitim și de folosirea unei armate străine pentru a purta război împotriva Mexicului. În ciuda protestelor hotărâte venite din partea Austriei, a Franței și a Marii Britanii și a petițiilor unor liberali, precum Victor Hugo și Garibaldi, Juárez a refuzat să-i comute sentința la moarte prin împușcare.

La aflarea veștii executării lui Maximilian, Napoleon al III-lea a devenit brusc filosof în privința întregii aventuri mexicane: „Dumnezeu a vrut-o; să-i respectăm hotărârile”. Republicanii din Europa jubilau.

După cum scria viitorul prim-ministru francez, Georges Clemenceau, la un moment dat: „Între noi și acești oameni [spița regală] există un război până la moarte. Au omorât și torturat milioane din rândurile noastre și pun pariu că noi nu am omorât nici măcar o duzină dintre ei”.

Tot la 19 iunie:

1623: Se naște filosoful francez Blaise Pascal.

1829: Camera Comunelor votează legea lui Robert Peel, de înființare a unei forțe de poliție.

Geo Alupoae, critic de teatru.