Concert pascal
MOPAN Suceava

Păreau unul dintre cele mai sudate cupluri din lumea mondenă, ba mulți se așteptau să danseze și la nuntă, după ce le fuseseră alături la cununia civilă, dar Mihai Mitoșeru (44 de ani) și soția sa, Noemi (32 de ani), au decis să o ia pe drumuri separate. Au fost împreună 13 ani, dintre care patru căsătoriți, au trecut prin bune și prin rele, dar acum sunt hotărâți să dea o șansă fericirii și separat, notează click.ro.

„Toată lumea încearcă sa găsească un motiv real al despărțirii noastre. Asta facem și noi doi de trei luni! Din păcate nu am plecat cu alta, nu a fost ea cu altul, nu ne-am bătut, nu avem “mobila” de împărțit! La noi (după 13 ani!) a intervenit ce e cel mai rău: obișnuința! Și nu am știut sa facem ceva sa trecem peste! Nu cred cred ca e bine sa trăim din inerție, nu avem copii care sa ne țină împreuna, meritam sa nu pierdem nici măcar o zi in care sa putem sa fim Fericiți! Împreuna sau separat! De data asta am hotărât amândoi sa încercam separat! Sper din toată inima mea ca Noemi sa fie și mai fericita de cât a fost in ultimii 13 ani si știu ca si ea îmi dorește la fel. Vă mulțumesc tuturor pentru faptul ca sunteți lângă noi”, a scris Mihai Mitoșeru pe Facebook, conform sursei citate.

Citește articolul complet pe: https://www.click.ro/vedete/romanesti/mihai-mitoseru-dezvaluit-motivul-care-dus-la-despartirea-de-noemi-femeia-cu-care

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Vedete

Click!
Ziarul Click!
Îţi aduce cele mai tari exclusivităţi, vedete, actualitate, divertisment, sport

SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava