Concert pascal
MOPAN Suceava

Activitatile didactice care impun prezența fizica în unitățile de învățământ preșcolar, primar, gimnazial, liceal și postliceal a preșcolarilor și elevilor se suspendă pentru o perioadă de 30 de zile, începând de luni 9 noiembrie 2020. Creșele și after school-urile rămân deschise. Ministrul educației, Moniaca Anisie, a emis un ordin în acest sens.

ORDIN
pentru suspendarea activităților care presupun prezența fizică a preșcolarilor și elevilor
în unitățile de învățământ preuniversitar

Având în vedere:

– prevederile OUG nr. 192/05.11.2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, precum și pentru modificarea literei a) a art.7 din Legea nr. 81/2018 privind reglementarea activității de telemunca,

– Hotărârea Comitetului Național pentru Situații de Urgență nr. 53 din 08.11.2020;

– art. 9 alin. (4) lit. c) din Regulamentul-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, aprobat prin Ordinul MEC nr. 5.447/2020;

– Ordinul MEC nr. 5.545/2020 pentru aprobarea Metodologiei-cadru privind desfașurarea activitaților didactice prin intermediul tehnologiei și al internetului, precum și pentru prelucrarea datelor cu caracter personal,

în temeiul prevederilor art. 15 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 24/2020 privind organizarea și funcționarea Ministerului Educaței și Cercetării, cu modificarile ulterioare, ministrul educaței și cercetării emite prezentul ordin:

Art. 1 Începând cu data de 09.11.2020 se suspendă, pentru o perioadă de 30 de zile activitățile didactice care impun prezența fizică în unitățile de învățământ preșcolar, primar, gimnazial, liceal și postliceal a preșcolarilor și elevilor.

Art. 2 (1) Activitățile didactice pentru unitățile prevazute la art. 1 vor fi desfașurate in sistem on-line, conform Metodologiei-cadru privind desfașurarea activitaților didactice prin intermediul tehnologiei și al internetului, precum și pentru prelucrarea datelor cu caracter personal, aprobata prin Ordinul ministrului educației și cercetării nr. 5.545/2020.

(2) În cazul în care activitățile nu pot fi desfășurate conform prevederilor alin. (1), inspectoratele școlare județene/inspectoratul școlar al municipiului București și unitățile de învățământ preuniversitar au obligația să asigure resursele educaționale pentru elevii care nu au acces la tehnologie informațională și internet.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava