Concert pascal
MOPAN Suceava

Deputatul PSD de Suceava, Mirela Adomnicăi, a criticat faptul că PNL a pus mai presus orgoliul politic decât interesele a milioane de români atunci când au vrut să întoarcă Legea Pensiilor. „Dacă e legea PSD, nu contează că e benefică pentru milioane de pensionari. Cam așa s-ar traduce tot orgoliul politic la care am asistat ieri, când colegii de coaliție au încercat să întoarcă Legea Pensiilor, doar pentru că a fost propusă de PSD.  Dintr-odată nu mai erau bani suficienți, au început contrele pe impactul bugetar. Cu siguranță, atitudinea domnului ministru de Finanțe, Marcel Boloș, în legătură cu Legea Pensiilor ridică semne de întrebare. Cum să fii „surprins” de o lege care a fost discutată și dezbătută intens timp de luni de zile, în colaborare cu experții Băncii Mondiale și ai Comisiei Europene? O lege cu un impact social major, care reprezintă un punct crucial în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență”, a transmis Mirela Adomnicăi. Ea a arătat că în cursul zilei de joi a văzut mulți liberali care se distanțau de această lege, care dintr-odată nu mai era sustenabilă. Adomnicăi a spus că adevăratul motiv pentru care liberalii au avut această atitudine este acela că legea aduce puncte electorale PSD-ului, partidul care a inițiat-o și care urma să rezolve în sfârșit inechitățile din sistemul public de pensii.

„La începutul acestei săptămâni, la Comisia pentru muncă și protecție socială din Camera Deputaților, comisie a cărei membră sunt, a venit la o întâlnire programată dna ministru al Muncii, Simona Bucura Oprescu, întocmai pentru a discuta și lămuri cu deputații din comisie orice problemă legată de proiectul Legii Pensiilor. Toți colegii din PNL au lipsit. Nimeni nu era interesat și, teoretic, nu avea nicio nelămurire. Iar ieri erau toți împotriva legii. Mă bucur totuși că într-un final au reușit să lase mizele politice la o parte și astfel să ducem până la capăt această reformă vitală pentru România”, a spus deputatul PSD de Suceava. Ea a salutat faptul că în cele din urmă Legea Pensiilor a fost adoptată. Mirela Adomnicăi a mai adăugat că începând cu 1 ianuarie, pensiile se vor majora, așa cum a fost anunțat, cu 13,8%, iar din septembrie 2024 va avea loc o recalculare a pensiilor, care vor crește diferențiat, în funcție de principiul „la contributivitate mai mare, pensie mai mare”.

Mirela Adomnicăi: PNL a pus mai presus orgoliul politic decât interesele a milioane de români atunci când a vrut să întoarcă Legea Pensiilor, 5.5 out of 10 based on 2 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 5.5/10 (2 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava