Concert pascal
MOPAN Suceava

După ce marele shogun Tokugawa Ieyasu a preluat controlul asupra Japoniei în 1603, shogunii care i-au urmat au încercat să stabilizeze țara, opunându-se schimbărilor.

Clasele sociale au rămas neschimbate, iar cei veniți din afară – mai ales misionarii catolici – au ajuns să fie văzuți ca un factor al dezbinării și ca o amenințare.

Pe la 1630, creștinismul a fost interzis, nici un japonez nu avea voie să călătorească peste hotare, iar țara a fost închisă pentru străini. În unele momente, izolarea era atât de strict respectată încât marinarii naufragiați, pe care apa îi aducea la țărm, erau executați sumar.

Timp de peste două secole, Japonia a trăit într-o izolare aproape totală, cu toate că oamenii de afaceri europeni și nord-americani râvneau la șansa de a dezvolta un comerț despre care erau convinși că va fi profitabil.

La începutul lunii iulie a anului 1853, o flotă alcătuită din patru nave de război americane a ancorat în Golful Tokio. Navele se aflau la ordinele comandantului de escadră Matthew Perry, un om arogant, impunător, dar greoi și cam încet la minte, hotărât să ducă la îndeplinire ordinele președintelui Millard Fillmore de a deschide Japonia pentru comerțul cu America.

Pe 14 iulie, Perry a debarcat la Kurihama, un mic sat situat la intrarea în Golful Tokio. Acolo a prezentat solicitările americanilor în fața reprezentanților shogunului, apoi a plecat cu navele în China, în așteptarea răspunsului.

În luna martie a anului următor, s-a întors de data asta cu o forță alcătuită din zece nave și cu câteva cadouri neobișnuite pentru japonezi: un telegraf și o locomotivă în miniatură. Între timp, japonezii își dăduseră seama că nu se mai puteau împotrivi inevitabilului.

În ultima zi a lunii a fost semnat Tratatul de la Kanagawa, care garanta „o pace desăvârșită, permanentă și universală, precum și o prietenie sinceră și cordială” între Japonia și Statele Unite ale Americii.

Perry s-a întors acasă ca un erou, primind o recompensă de 20.000 de dolari din partea Congresului. Japonia fusese, în sfârșit, deschisă.

Așa cum spunea un observator american la acea vreme: „Nu am intrat noi, au ieșit ei”.

Tot la 31 martie:

1596: Se naște filosoful francez René Descartes.

1631: Moare poetul și predicatorul John Donne, la Londra.

1732: Se naște compozitorul austriac Joseph Haydn.

1837: Moare scriitoarea engleză Charlotte Brontë.

1837: Moare peisagistul englez John Constable.

1881: Este inaugurat Turnul Eiffel.

 

Geo Alupoae, critic de teatru.

Nașterea comerțului între SUA și Japonia, 10.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
Cultural
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava