Concert pascal
MOPAN Suceava

Liderul județean al Pro România, deputatul Cătălin Ioan Nechifor, a ținut să reamintească sucevenilor că în mandatul său de președinte al Consiliului Județean, 2012-2016 a realizat cinci mari proiecte cu fonduri europene și anume modernizarea aeroportului, reabilitarea și consolidarea Cetății de Scaun a Sucevei, reabilitarea Muzeului de Istorie, închiderea gropilor de deșeuri neconforme și introducerea rețelelor de apă și canalizare în mai multe localtăți arătând că cei care au urmat atât de la PNL cât și de la PSD nu au făcut nimic.

Nechifor: ”Ioana Petrescu a ajutat foarte mult județul Suceava din calitatea de ministru de finanțe”

Nechifor a făcut aceste afirmații într-o conferință de presă susținută alături de fostul ministru de finanțe, Ioana Petrescu, candidat pe lista Pro România la alegerile europarlamentare. Liderul județean al Pro România a ținut să-i mulțumească Ioanei Petrescu pentru sprijinul acordat județului Suceava pe vremea când conducea Ministerul Finanțelor Publice precizând că ea este cea care în 2014 a aprobat plățile pentru toate proiectele enumerate anterior. ”Ioana este cea care a semnat și alocarea financiară pentru plata datoriilor în proiectul ”utilități și mediu”. A mai fost doar 2015 anul în care s-a plătit ceva pentru cele 61 de primării sucevene împrumutate. De atunci și până acum primăriile plătesc singure din bugetele locale. Ioana îți mulțumesc foarte mult pentru sprijinul acordat”, a spus Nechifor.

Nechifor vorbește de proiectul de 93 de milioane de euro referitor la rețele de apă și canalizare în cinci aglomerări urbane

Cătălin Nechifor a dezvoltat subiectul referitor la introducerea rețelelor de apă și canalizare amintind că în mandatul său a pus în practică primul proiect de acest gen semnat în 2011 în valoare de 93 de milioane de euro. Este vorba de extinderea rețețelor de apă și canalizare în cinci aglomerări urbane și anume Suceava, Gura Humorului, Rădăuți, Fălticeni și Vatra Dornei. ”Poate că nu sunt proiecte foarte vizibile, poate e mai simplu să faci o horă, un festival la care vin câteva mii de oameni, un miting dar eu cred că proiectele de apă și canal sunt esențiale, sunt extrem de importante. Nu se văd dar se simt în calitatea vieții, în confortul oamenilor”, a spus Nechifor. El a subliniat că după implementarea acestui proiect de 93 de milioane de euro a pregătit un altul de 251 de milioane de euro care prevedea rețele de apă și canalizare în 13 localități importante aprobat printr-o hotărâre de consiliu județean la sfârșitul anului 2015.

”Am pregătit pentru etapa post 2016 proiecte de 251 de milioane de euro”

”Am pregătit pentru etapa post 2016 proiecte de 251 de milioane de euro. Lăsasem aici totul pregătit, la cheie, finanțat, dar din nefericire pentru județul Suceava nu s-a mai transpus în realitate. De atunci și până acum nu mai avem șansa să putem spera ca localități precum Suceava, Șcheia, Salcea, Fălticeni să primească bani mulți. La Suceava aveam prinse 22,4 milioane de euro. Este o sumă fabuloasă. La Șcheia valoarea propusă de mine era de 11,4 milioane de euro, la Salcea de 6,3 milioane, la  Fălticeni 8,5 milioane de euro, la Rădăuți 7,3 milioane de euro, la Câmpulung Moldovenesc 26,7 milioane de euro. Poate puțini își mai aduc aminte dar în 2009 când s-a făcut masterplanul inițial cel pe care l-am derulat eu în 2012-2016 de 93 de milioane de euro, la Câmpulung nu s-a prins nimic pentru că în acel moment Câmpulungul nu avea culoarea potrivită. Primar era de la un partid mai galben iar președinte de CJ era mai portocaliu și Câmpulungul a primit zero lei. Am acordat respect municipiului Câmpulung și am prins cea mai mare sumă dintre localitățile urbane ale județului Suceava. La Vicovu de Sus s-au prins 27,4 milioane de euro sumă uriașă, la Vatra Dornei 12,1 milioane de euro, la Marginea 22,6 milioane de euro, la Siret 19,3 milioane de euro, la Sucevița 4,9 milioane de euro, la Putna 6,9 milioane și la  Dolhasca 8,4 milioane de euro. După mine nu s-a făcut nici măcar un centimetru din acest proiect, nu s-a mutat nici o o lopată de pământ. De trei ani s-au înghețat aceste proiecte”, a declarat liderul județean al Pro România.

”Vorbim de turism de excelență în Bucovina cu toaleta în fundul curții?”

Nechifor a subliniat că aceste proiecte în rețele de apă și canalizare sunt extrem de importante pentru dezvoltarea turismului. ”Nu poți lăsa localități precum Marginea, Sucevița, Putna cu mare potențial turistic, pe nicăieri. Noi vrem să rămânem în Europa dar cu ce? Cu apă cu cișmea? Cu hazna în fundul curții? În localități turistice? Vorbim de turism de excelență în Bucovina cu toaleta în fundul curții?”, s-a revoltat Nechifor.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava