MOPAN Suceava

Poliţia Suceava a obținut informații cu privire la faptul că la un restaurant situat la ieșierea din localitate se desfăşoară un eveniment privat cu peste 150 de participanţi.
La fața locului a fost direcţionată patrula de ordine publică din zona Obcini, împreună cu dispozitivul care acţiona conform planului de acţiune de la nivelul Poliţiei mun. Suceava, format din 6 poliţişti, 5 jandarmi din cadrul I.J.J. Suceava, 2 lucrători din cadrul I.S.U. Suceava, 4 lucrători din cadrul Poliţiei Locale şi un lucrător din cadrul D.S.V.S.A. Suceava.

În interiorul sălii de evenimente a restaurantului era organizat un eveniment privat la care participau aproximativ 150 de persoane. Acestea se aflau la mese consumând băuturi şi produse alimentare.

Cu ocazia verificărilor efectuate a rezultat faptul că o femeie de 35 ani, din municipiul Suceava, a organizat evenimentul cu participarea a 150 de persoane.
Având în vedere restricţiile în vigoare privind prevenirea şi combaterea pandemiei COVID-19, femeia a fost sancţionată contravenţional conform art. 65, lit. l din Legea 55/2020, rap. la art. 1, pct. 2 din Anexa nr. 3, la H.G. 293/2021 cu amendă în cuantum de 2.000 lei.

De asemenea, participanţii la întrunire au părăsit interiorul sălii de evenimente la solicitarea organelor abilitate, fiind sancționați cu averisment cu privire la respectarea restricţiilor în vigoare.
Totodată, directorul unităţii economice în cauză, a fost sancţionat contravenţional conform Legea 55/2020 cu două amenzi în cuantum de 12.000 lei.

O femeie de 35 de ani organizatoarea evenimentului cu 150 de persoane de la ”Magnificus” amendată cu 2.000 de lei, 6.1 out of 10 based on 18 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 6.1/10 (18 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava