Astăzi vom face o incursiune în istoria fotbalului sucevean graţie unei fotografii primite de la un prieten. Aşa cum am spus de fiecare dată, nu trebuie să uităm nicio clipă că Suceava a avut echipe adevărate formate din jucători de excepţie şi oameni de caracter.

Din fotografia alăturată veţi vedea o generaţie de excepţie pe care am prins-o şi eu, copil fiind şi la care m-am zgâit la gardul stadionului „Areni” ani buni. Formaţia este se pare din 1974 şi o să mă străduiesc, din memoria personală şi a fostului meu antrenor şi prieten Pepe Armenca, să trecem în revistă fiecare personaj.

Despre antrenorul Ioan Cotruţ nu ştiu prea multe, însă Pepe zice că era un băiat fin care ştia jocul. În rândul de sus de la stânga la dreapta urmează Mircea Grosaru, fotbalist de excepţie, tehnic şi inventiv, care apoi a fost şi preşedintele echipei de fotbal a Sucevei. Din păcate a plecat prea devreme dintre noi. În continuare vine Mircea Crainiciuc, jucător vivace care apoi a fost antrenor foarte bun de juniori, tineret şi seniori şi apoi conducător de club de top. După Mircea Crainiuc în ordine apare regretatul Doru Pantilimon, fundaş central aprig şi om de caracter. Lângă Doru Pantilimon este „fratele său” din linia de fundaşi Ovidiu Căldăruş. Cuplul a fost bine „sudat” şi în teren şi în afara lui, poveştile şi poantele lui Căldăruş fiind legendare.

Singurul portar care apare în fotografie este Gică Voinea, spaima careului de 16 metri. Când ieşea Voinea din poartă la un balon, în jurul lui erau trei înşi culcaţi la pământ, doi de la oaspeţi şi unul de la gazde. Lângă Voinea este Prepeliţă, jucător cu imaginaţie care a fost apoi antrenor şi care este tatăl lui Andrei Prepeliţă, fost fotbalist la Steaua Bucureşti, acum la Concordia Chiajna.
Alături de Prepeliţă se află Ioan Radu, nimeni altul decât actualul director al Liceului cu Program Sportiv din Suceava. Fotbalist extrem de serios şi capabil, el a devenit apoi antrenor. Ultimul jucător din rândul de sus era Iosep, vârf de atac de valoare şi băiat foarte fain, cu toate că avea o poreclă naşpa, „Ţăranu”. Antrenor secund la această echipă de aur a Sucevei a fost nea Miki Sellymesi. Un ardelean simpatic şi inteligent care s-a „lipit” de oraşul Suceava ca marca de scrisoare.

Primul din rândul de jos de la stânga la dreapta este actualul magazioner şi maseur al Forestei Suceava, Pepe Armeanca. Fotbalist de creaţie care lovea mingea cu ambele picioare, care a fost o perioadă şi antrenor la Carpaţi Gălăneşti. Un om elegant şi isteţ pe care mă bucur sincer că l-am cunoscut, de fapt la fel ca şi pe toţi ceilalţi. Alături de Pepe se află un alt jucător trecut neaşteptat pe partea cealaltă, Nelu Boghiu. Mijlocaş de forţă, inepuizabil, jucătorul care făcea treaba „grea” în echipă, care pe cât de aprig era pe teren, pe atât de elegant şi cu bun simţ era în afara lui. Despre Ene din nou nu ştiu prea multe, decât că era din Bucureşti şi era un mijlocaş de travaliu. Lângă Ene se află „motoreta” Chircu, un fotbalist cu o viteză debordantă care acum se zbate se pare într-un spital din judeţul Suceava. Următorul lângă Chircu este un alt fundaş de fier, Cozma. Jucător longilin şi puternic, dacă vroiai să treci de el pe partea dreaptă trebuiai să o iei pe pistă. Cel mai tehnic jucător al echipei Sucevei din fotografia alăturată a fost Viorel Neacşu. Piciorul său stâng de platină a făcut de multe ori diferenţa pe teren în favoarea sucevenilor. Un tip extrem de simpatic şi elegant pe care am avut cinstea să-l cunosc. Ultimul din rândul de jos este Dascălu, un fotbalist despre care nu ştiu prea multe, doar că avea viteză şi evolua extremă dreaptă.

V-am prezentat un crâmpei din istoria fotbalului sucevean pentru a nu uita cine au fost aceşti sportivi de excepţie, pentru a ne aminti de cei care nu mai sunt şi pentru ca tinerii să ştie ce jucători de talent le sunt acuma profesori.