MOPAN Suceava

Duminică noapte a avut loc cea de-a 89-a gală de decernare a premiilor Oscar, la Dolby Theatre din Los Angeles. Ceremonia, prezentată de Jimmy Kimmel,  a fost marcată pe final de o gafă uriaşă. Actorul Warren Beatty, în vârstă de 79 de ani, a anunţat eronat câştigătorul categoriei ‘Cel mai bun film’ – ‘La La Land’. Întreaga echipă a urcat pe scenă (regizor, actori) şi s-a bucurat, însă nu pentru mult timp. După câteva minute s-a aflat că s-a făcut o greşeală şi, de fapt, pelicula ‘Moonlight’ s-a impus la cea mai importantă categorie, notează contacmusic.com.

Cu toate acestea, ‘La La Land’ a plecat acasă cu cinci premii: ‘Cel mai bun regizor’, ‘Cea mai bună actriţă în rol principal’, ‘Cea mai bună imagine’, ‘Cea mai bună coloană sonoră’ şi ‘Cel mai bun cântec original’.

O statuetă Oscar a primit şi regizorul Damien Chazelle, pentru ‘La La Land’. El a devenit, astfel, la 32 de ani, cel mai tânăr regizor care a câștigat vreodată acest prestigios premiu. Mahershala Ali a primit premiul categoriei ‘Cel mai bun actor în rol secundar’, pentru rolul din ‘Moonlight’, care a fost primul Oscar câștigat vreodată de un actor musulman.

Principalii câştigători ai premiilor Oscar 2017:

Cel mai bun film: „Moonlight” (regia Barry Jenkins)

Cel mai bun regizor: Damien Chazelle, („La La Land”);

Cel mai bun actor în rol principal: Casey Affleck („Manchester By The Sea”);

Cea mai bună actriţă în rol principal: Emma Stone („La La Land”);

Cel mai bun actor în rol secundar: Mahershala Ali („Moonlight”);

Cea mai bună actriţă în rol secundar: Viola Davis („Fences”);

Cel mai bun film străin: „The Salesman” (Iran, regia Asghar Farhadi);

Cea mai bună imagine: Linus Sandgren („La La Land”);

Cea mai bună coloană sonoră: Justin Hurwitz („La La Land”);

Cel mai bun scenariu original: Kenneth Lonergan („Manchester by the Sea”);

Cel mai bun lungmetraj de animaţie: „Zootopia” (Walt Disney Pictures);

Cel mai bun scurtmetraj animat: „Piper” (regia Alan Barillaro);

Cel mai bun scurtmetraj de ficţiune: „Sing” (regia Kristóf Deák);

Cel mai bun lungmetraj documentar: „O.J.: Made in America” (regia Ezra Edelman);

Cel mai bun scurtmetraj documentar: „The White Helmets” (regia Orlando von Einsiedel).

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Vedete

ContactMusic.com
Contactmusic.com is an entertainment website focusing on the best from the worlds of music, film, games and celebrity.

SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava