Concert pascal
MOPAN Suceava

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a anunțat că situația statistică referitoare la aeroporturile din România arată că Aeroportul Internațional „Ștefan cel Mare” din Suceava este foarte bine clasat. ”O statistică după primele 9 luni arată undeva la peste 650.000 de pasageri. Ponderea cea mai mare o reprezintă numărul de pasageri pentru curse externe. Cei 608.000 de pasageri ai curselor internaționale înseamnă un procent de peste 93% din total. Acestea sunt argumente în cadrul discuțiilor pe care le avem în această perioadă pentru convingerea altor operatori de trafic să vină la Suceava, pentru că este un bazin important de pasageri. Statisticile arată de asemenea că aeroportul sucevean se situează imediat după aeroporturile regionale, Otopeni, Cluj, Iași și Timișoara și că în continuare merită investit atât în extinderea infrastructurii aeroportuare, cât și în căutarea de noi operatori”, a spus Flutur.

     

 

Peste 650.000 de pasageri pe Aeroportul Suceava în primele nouă luni ale anului. Flutur: ”Aeroportul sucevean se situează imediat după aeroporturile regionale, Otopeni, Cluj, Iași și Timișoara”, 6.6 out of 10 based on 5 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 6.6/10 (5 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava