Comenzi MOPAN Suceava

Poliţiştii au efectuat cinci percheziţii domiciliare pe raza oraşului Gura Humorului, confiscând alcool şi ţigări de provenienţă extracomunitară, cercetările fiind continuate faţă de două persoane bănuite de săvârşirea infracţiunii de contrabandă.

În cursul zilei de joi, în continuarea cercetărilor efectuate de Poliţia oraşului Gura Humorului în cadrul unui dosar penal de contrabandă, în baza mandatului de percheziţie emis de Judecătoria Gura Humorului, au fost efectuate cinci percheziţii domiciliare la imobilul în care locuieşte R. Ioan, de 58 ani din oraşul Frasin, în care funcţionează sediul social şi magazinul mixt aparţinând unei unităţi comerciale. Percheziţii au fost efectuate şi la imobilul, garajul şi anexa folosită de P. Domnica, de 57 ani din oraşul Gura Humorului, ocazie cu care au fost ridicate în vederea confiscării recipiente conţinând 83 de litri de alcool.

De asemenea, în garajul folosit de P. Domnica au fost identificate 6670 ţigarete de provenienţă extra-comunitară, diferite mărci. Bunurile au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor. „Cercetările sunt continuate de poliţiştii din cadrul Poliţiei Gura Humorului, cu cele două persoane în stare de libertate, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă”, se arată într-un comunicat de presă al Poliţiei.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
Bune practici pentru o batranete frumoasa
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava