Concert pascal
MOPAN Suceava

Angajaţii Primăriei Suceava care fac parte din Sindicatul Judeţean „Ştefan cel Mare”, condus de Lucian Cuseac, au solicitat sprijin din partea Prefecturii Suceava în vederea soluţionării unor revendicări de natură salarială pentru funcţionarii publici numiţi în funcţia de poliţist local. Sindicaliştii cer plata orelor suplimentare, plata orelor prestate în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care nu se lucrează în cadrul schimbului normal de lucru, abrogarea ordonanţei de urgenţă 63/2010 privind limitarea posturilor din primării, acordarea normei de hrană, acordarea primei de vacanţă şi a celui de-al 13-lea salariu. Sindicaliştii din Primăria Suceava mai vor iniţierea unui alt act normativ care să reglementeze salarizarea unitară din administraţia publică pentru a se elimina situaţiile aberante când salariaţi care se regăsesc pe aceeaşi treaptă profesională şi îşi desfăşoară activitatea în acelaşi loc de muncă sunt remuneraţi în mod diferit, uneori diferenţele ridicându-se la câteva sute de lei. Prefectul Florin Sinescu a declarat că revendicările sindicaliştilor din Primăria Suceava vor fi discutate în Comisia de dialog social după care vor fi înaintate ministerului dezvoltării regionale şi administraţiei publice. El a amintit că acest minister are deja în lucru un nou pachet legislativ pentru zona administraţiei publice care va corecta problemele din sistem. „Vicepremierul Liviu Dragnea a adus în discuţie la vizita pe care a efectuat-o în judeţul Suceava faptul că în acest moment se lucrează la un pachet legislativ în ceea ce priveşte zona administraţiei publice locale ceea ce înseamnă că se lucrează la modificarea legii funcţionarului public, a statutului funcţionarului public, a legii 215 a administraţiei publice locale inclusiv a legii 340 a prefectului. Aceste propuneri care fac parte din zona salarială în mod special noi el vom înainta către minister. În acest moment se lucrează inclusiv pe zona de salarizare astfel încât în toamnă să poată intra în dezbatere acest pachet legislativ. Noi vom înainta toate aceste propuneri şi sperăm ca ele să fie cuprinse în actul normativ”, a spus Sinescu. Trebuie spus că Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie la care este afiliat şi sindicatul din Primăria Suceava intenţionează să declanşeze acţiuni de protest la nivel naţional pentru a forţa guvernul să accepte revendicările de natură salarială. Se urmăreşte pichetarea prefecturilor din fiecare judeţ şi organizarea unui mare miting la Bucureşti.

Poliţiştii locali suceveni îşi cer drepturile, 10.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava