Concert pascal
MOPAN Suceava

Deputatul PSD de Suceava, Vlad Popescu-Piedone a adresat scrisoare Guvernului prin care cere în mod public includerea medicamentului Favipiravir pe lista medicamentelor ce pot fi recomandate de medicii de familie în tratamentul covidului, dar și includerea sa pe lista medicamentelor compensate de către statul român. Popescu-Piedone a criticat modul în care guvernananții s-au implicat în gestionarea pandemiei arătând că Guvernul Cîțu este incapabil în a rezolva criza paturilor de la ATI dar și în a impulsiona campania de vaccinare.

”De 2 săptămâni România a intrat în valul 4 al pandemiei de Covid-19!

Până la acest moment, Guvernul a ignorat cifrele care arătau o creștere a numărului de bolnavi Covid-19, doar din dorința de a ține un congres pentru desemnarea viitorului președinte al PNL.

Acum, cifrele au început să crească peste așteptări, inclusiv capitala a crescut de sâmbătă până duminică de la 3, 58 la 4 la mie.

Ignoranța autorităților a început să ne coste multe vieți omenești. În spitalele din țară de abia mai găsești un pat liber la ATI, iar în București nu mai este niciun pat disponibil în acest moment.

Guvernul Cîțu a reușit pentru a doua oară de când a preluat mandatul în decembrie 2020 să arate cât de incapabil este în a rezolva criza paturilor de la ATI dar și în ceea ce privește modul în care campania de vaccinare este gestionată.

Dacă în celelalte 3 valuri, cele mai afectate categorii erau bătrânii și persoanele care sufereau de comorbidități, astăzi vedem că tinerii și copiii sunt categoriile cele mai afectate.

Ce face Guvernul pentru a-i proteja pe aceștia din urmă de Covid-19? Absolut nimic!

Ar fi putut face ceva? Da! Dacă astăzi Guvernul Cîțu ar fi aprobat vânzarea în farmaciile din România a medicamentului Favipiravir.

Medicamentul este foarte util bonavilor de Covid-19 care fac forme ușoare și poate fi util inclusiv persoanelor care suferă de comorbidități.

Deși acest medicament a fost inclus în schema de tratament pentru Covid-19 încă din martie 2020, el se găsește doar în spitalele din România și NU în farmacii. De asemenea, medicii de familie nu-l pot prescrie persoanelor vulnerabile sau care au forme ușoare ale bolii. Astfel, șansa de a reduce presiunea pe secțiile de ATI continuă să scadă și din ce în ce mai mulți oameni se îmbolnăvească, suferind de forme tot mai grave.

Acestă nepăsare și lipsă de promptitudine din partea Guvernului, m-a făcut să adresez Guvernului o întrebare prin intermediul căreia cer în mod public includerea medicamentului Favipiravir pe lista medicamentelor ce pot fi recomandate de medicii de familie, dar și să propun includerea sa pe lista medicamentelor compensate de către statul român.

Prin acest mod, le arăt tuturor celor care se află la conducerea acestei țări că nu toți politicienii sunt indiferenți și nepăsători față de problemele românilor.

Sper astfel, să le ofer bolnavilor de Covid-19 și familiilor acestora o șansă la viață, în ciuda ignoranței cu care sunt tratați aceștia de către Guvernul Cîțu”, a declarat parlamentarul social democrat.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava