Concert pascal
MOPAN Suceava

În perioada 15-30 aprilie în cadrul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), va funcționa Comandamentul 1 Mai – Sărbători Pascale, structură special creată pentru monitorizarea activităților comerciale în zonele turistice ale țării, cu ocazia minivacanței de la începutul lunii mai, în scopul prevenirii și combaterii practicilor care dăunează vieții, sănătații, securității și intereselor economice ale consumatorilor și asigurării dreptului acestora de a fi informați în mod clar și precis, în zonele turistice din România.

În perioada menționată, se vor desfășura acțiuni de consiliere a operatorilor economici, activități de informare și educare a consumatorilor, precum si acțiuni de control, preluare și cercetare a reclamațiilor, în principalele zone de vacanță ale României. 

În acest context, pentru a veni în sprijinul operatorilor economici, ANPC, prin Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor Regiunea Nord Est, în colaborare cu Prefectura Suceava, organizează joi, 18 aprilie la ora 11.00, o sesiune de consiliere cu companiile care activează în domeniul HORECA, în Bucovina, la Muzeul de Istorie a Bucovinei, din Suceava.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava