Concert pascal
MOPAN Suceava

Primăria Marginea începe anul 2024 în forță, organizând nu mai puțin de patru licitații pentru patru proiecte mari de investiții în comună în valoare totală de 11,38 milioane de lei. Primarul comunei, Gheorghe Lazăr, a declarat că dintre acestea, cea mai mare valoare, de 4,353 milioane de lei, o are proiectul pentru reabilitarea termică a Liceului Tehnologic „Vasile Gherasim”, respectiv corpul A al Școlii nr. 1. Gheorghe Lazăr a precizat că finanțarea este asigurată din fonduri europene, prin Planul Național de Redresare și Reziliență. El a arătat că în corpul de clădire care urmează să fie modernizat învață copii de clasele I-IC și pregătitoare. „Vrem ca prin această reabilitare termică a construcției să atingem gradul de eficiență energetică și să asigurăm desfășurarea activității educaționale în condiții de siguranță și sănătate optime”, a precizat primarul din Marginea. El a subliniat faptul că lucrările care se vor executa vor respecta normele Direcției de Sănătate Publică și Inspectoratului pentru Situații de Urgență astfel încât la finalul lucrărilor să fie obținute autorizațiile de funcționare din partea celor două investiții.

Un alt proiect aflat în licitație, cu o valoare de 3,263 milioane de lei, este pentru reabilitarea și eficientizarea energetică, precum și pentru extinderea sediului primăriei comunei Marginea. Din valoarea totală a proiectului, o sumă de 2,2 milioane de lei este asigurată din fonduri europene prin PNRR, respectiv componenta de reabilitare, iar diferența de aproximativ un milion de lei va fi alocată de la bugetul local, pentru lucrările de extindere. Gheorghe Lazăr a precizat că prin extinderea sediului vor fi asigurate birouri mai spațioase pentru salariații primăriei din mai multe departamente. În același timp va fi construită și o sală pentru oficierea cununiilor civile cu intrare separată. Un alt proiect pentru care se organizează licitația este cel pentru construcția unui centru de colectare a deșeurilor prin aport voluntar, cu o valoare de 2,3 milioane de lei. Primarul din Marginea a explicat că acest centru va asigura colectarea separată a deșeurilor menajere care nu pot fi colectate direct de la populație, respectiv deșeuri reciclabile și biodeșeuri care nu pot fi colectate în pubelele individuale, deșeuri voluminoase, textile, din lemn, mobilier, deșeuri din anvelope, deșeuri de echipamente electrice și electronice, baterii uzate, deșeuri periculoase, deșeuri de cadavre animale, deșeuri de gradină, deșeuri din construcții și demolări.

Și nu în ultimul rând, primăria Marginea va implementa un proiect de 1,462 milioane de lei pentru dotarea tuturor școlilor din Marginea cu aparatură electronică și IT. Lazăr a arătat că pe lângă acest proiect, primăria are deja în implementare un altul în valoare de două milioane de lei prin care toate școlile din comună vor fi dotate, în câteva luni, cu mobilier nou.

Primarul din Marginea a ținut să sublinieze faptul că tot anul acesta ar urma să înceapă lucrările la un alt proiect important pentru comună, respectiv construcția rețelei noi de distribuție a gazului metan. El a arătat că proiectul se realizează împreună cu comuna Horodnic de Sus.

În final, Gheorghe Lazăr a precizat că 2024 va fi cu siguranță anul în care în Marginea vor începe unele dintre cele mai mari investiții realizate vreodată în această comună. El a ținut să mulțumească tuturor consilierilor locali pentru susținere și pentru că au avut încredere în proiectele propuse pentru dezvoltarea comunei.

Primăria Marginea începe în forță noul an cu licitații pentru patru proiecte mari în valoare de 11,38 milioane de lei. Primarul Gheorghe Lazăr: „2024 este anul în care încep mai multe investiții de amploare”, 1.7 out of 10 based on 3 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 1.7/10 (3 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava