Concert pascal
MOPAN Suceava

Primăria Moara a început în forță lucrările la mai multe obiective de investiții aflate în derulare în această comună. Primarul comunei, Eduard Dziminschi a declarat că în această săptămână au fost finalizate lucrările de aducțiune de apă și canalizare pe strada Dispensarului. Eduard Dziminschi a precizat că pe această stradă va fi construit un centru medical uman, care va dispune de dotări de ultimă generație, echipamente moderne, dar și cadre medicale „pe măsura investiției”. În același timp, el a arătat că în satele Liteni și Vornicenii Mari se lucrează la amenajarea șanțurilor și ale rigolelor de pe străzile care au fost asfaltate la sfârșitul anului 2021. Nu în ultimul rând, Eduard Dziminschi a spus că și la sala de sport din Moara Nică a fost finalizat zidul de sprijin și terasamentul, iar în perioada următoare vor începe lucrările propriu-zise pentru construcția clădirii.

„Pentru toate acestea, apelăm la răbdarea și înțelegerea dumneavoastră pentru a putea finaliza proiectele în desfășurare, cât și cele viitoare. Vă mulțumim pentru susținere”, le-a transmis primarul din Moara locuitorilor comunei.

Primăria Moara a început în forță lucrările la mai multe investiții din comună (FOTO), 1.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 1.0/10 (1 vote cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava