Concert pascal
MOPAN Suceava

Primăria municipiului Suceava a demarat în această săptămână lucrările de reabilitare a Parcului Șipote pentru a-l repune în funcțiune până la implementarea proiectului cu fonduri europene de transformare a acestuia în zonă de agrement. ”Noi am început din această săptămână să facem reparații la aleile din Parcul Șipote. Am trimis specialiștii din Primărie să verifice instalațiile de iluminat să le reparăm, să le reabilităm. Asta într-o primă fază. Până vom  depune proiectul european vrem să facem cât de cât funcționale aleile și iluminatul, acolo unde a fost înainte, să-l reabilităm și să-l punem în funcțiune. Așa cum am promis după alegerile parlamentare vom face o dezbatere pentru tipul de proiect care va fi aplicat în Parcul Șipote să-l pregătim pentru finanțare pe fonduri europene”, a spus Lungu. El a subliniat că până pe 22 octombrie Primăria va deveni proprietar de drept pe Parcul Șipote și Păduricea Zamca precizând că acum se află în plin proces de predare primire a celor 143 de hectare pădure de la Garda Forestieră Suceava.

Primăria Suceava a demarat lucrările de reparare a aleilor și de reabilitare a iluminatului public în Parcul Șipote, 1.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 1.0/10 (1 vote cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava