Primăria Suceava va aloca 90 de milioane de lei pentru investiţii

Primarul Sucevei, Ion Lungu, a declarat că bugetul local pe 2015 va fi aproape egal cu cel din 2014 şi că aproximativ o treime din fonduri, respectiv 90 de milioane de lei, ar urma să fie prevăzute pentru investiţii. El a mai spus că nu vor fi demarate noi proiecte, ci vor fi continuate şi chiar încheiate unele aflate în diverse faze de execuţie, cum ar fi cele vizînd Centrul Cultural Bucovina, Cetatea de Scaun, campusul şcolar de la Liceul cu Program Sportiv şi sala de sport de la Colegiul Naţional „Ştefan cel Mare”. Primarul a adăugat pe 12 ianuarie va avea primele discuţii cu aleşii locali pe marginea bugetului şi că speră ca acesta să poată fi aprobat în şedinţa de Consiliu din 29 ianuarie. El a menţionat că proiectul de buget pe 2015 va fi discutat şi cu directorii de şcoli, dar şi cu reprezentanţii asociaţiilor de proprietari.