Concert pascal
MOPAN Suceava

Primarul municipiului Suceva, Ion Lungu, a declarat că în cei 15 ani, de cînd este în funcție,  a promovat investiții în valoare de 400 de milioane de euro. El a spus că jumătate din sumă a provenit din fonduri europene, iar cealaltă jumătate din fonduri proprii, credite și alte surse. Lungu a prezentat aceste cifre în cadrul unui bilanț pe care l-a făcut public joi într-o conferință de presă. Pe lângă acest bilanț mare Lungu a mai prezentat și unul mai mic la trei ani din acest mandat.
Primarul a menționat că printre proiectele mari derulate în mandatele sale se numără cele privind modernizarea iluminatului public, introducerea rețelelor de apă și canalizare, în Burdujeni Sat și Ițcani prin proiectul ISPA, asfaltarea a numeroase străzi, achiziționarea de vehicule electrice, modernizarea a 40% din punctele termice și construirea centralei în regim de cogenerare și a 520 de apartamente ANL. El a mai amintit de reabilitarea Cetății de Scaun, a Zonei Centrale unde s-au realizat 2 parcări subterane, de modernizarea Bazarului, a Pieței Burdujeni și a celei din Centru, a Patinoarului artificial, de înființarea Teatrului Municipal ”Matei Vișniec” și a Fanfarei Primăriei, de construirea Centrului Tradițiilor Populare și a  zonei de agrement Tătărași. Ion Lungu s-a referit și la construirea a două grădinițe noi Țăndărică și 1,2,3 și a unor săli de sport la școlile 11 și 9, C.N.”Ștefan cel Mare” și la LPS.

”Mă deranjează că generațiile astea mai tinere vin și spun că Lungu nu a făcut nimic la Primărie”

Ion Lungu a ținut să precizeze că în ultimii 15 ani a muncit de dimineață pînă seara la Primărie și, de aceea, îl deranjează faptul că în special generațiile mai tinere îl critică, spunînd că nu a făcut nimic. ”Am făcut și un bilanț la 15 ani de mandat. Sigur că eu nu spun că am răstunat munții aici dar un singur lucru l-am făcut mi-am pus mintea cu Primăria  în acești 15 ani și de dimineață până seara am lucrat la Primărie. Sigur puteam să lucrez mai bine, mai mult, să fac lucruri mai bune. Când te uiți todeauna în urmă îți dai seama că se pot face anumite lucruri mai bine sau îți dai seama că ai luat anumite decizii care nu au fost cele mai bune dar mă deranjează că generațiile astea mai tinere vin și spun că Lungu nu a făcut nimic la Primărie. Eu am să dau exemplu de 50 de proiecte grupate pe care le-am făcut în 15 ani. Că am făcut mai mult,  mai puțin, mai bine, mai rău dar un lucru este clar de dimineață până seară am lucrat aici la Primărie”,a  spus Lungu. Ion Lungu a mai ținut să sublinieze că sub mandatul său municipiul Suceava a obținut titulatura de destanție europeană de excelență dar și premiile de excelență în educație și în iluminat public.

Bilanțul prezentat de Ion Lungu la 15 ani de mandat

În ultimii 15 ani am promovat  în Municipiul Suceava, investiții în valoare de 400 milioane euro, astfel:

– 200 milioane euro fonduri europene, pe exercițiile  financiare ale U.E. 2007-2013 și 2014-2020,

– 86 milioane euro parteneriat public privat (centrala termica)

– 72 milioane euro fonduri proprii primărie și atrase

– 42 milioane euro fonduri guvernamentale

Cele mai importante proiecte realizate în această perioadă sunt:

1. Proiect ISPA – apă + canalizare, în cartierele Burdujeni-sat și Ițcani, reabilitare a stației tratare -epurare;
2. Ruta ”Ocolitoare nr. 1”;
3. Ruta ”Ocolitoare nr. 2”;
4. Ruta Alternativă Suceava Botoșani;
5. Reabilitarea Cetății de Scaun;
6. Reabilitarea Zonei Centrale, s-au realizat 2 parcări subterane;
7. Modernizare Iluminat Public Ax Central;
8. S-au asfaltat sute de străzi, din care străzi de pământ: – Str. Plevnei
– Victor Babeș
– Câmpului
– Dragomirnei
– Aleea Dumbrăvii
– Cpt. Grigore Andrei
– Bogdan Vodă
– M. Sadoveanu
– George Coșbuc
– Ștefan Tomșa
– Constantin Moraru
– Florilor
– Lev Tolstoi
9. Modernizare Iluminat Public pe fonduri elvețiene;
10. Electromobilitate – vehicule electrice pentru o Municipalitate Verde – pe fonduri elvețiene. S-au achiziționat 5 autobuze electrice, marca KARSAN Jest Electric, 11 autoturisme electrice, 2 furgonete, 2 autoutilitare și 10 biciclete electrice și s-au montat 24 de prize de încărcare standard și rapide plus 56 de locuri de parcare pentru vehiculele electrice lângă stațiile de încărcare;
11. Centrală nouă BIOENERGY, pentru încălzirea orașului;
12. Utilități și mediu la standarde europene – au fost reabilitate 40% din punctele și rețelele termice;
13. Delegare concesiune salubritate menajeră, construire a 100 de platforme îngropate + 100 de platforme semi-îngropate;
14. Alimentare cu apă din sursa Berchișești a cartierului Burdujeni-sat;
15. Demarare lucrări gaz metan Burdujeni-sat;
16. S-au realizat lucrări de stabilizare a versantului NE;
17. Blocuri ANL – s-au construit un număr de 520 de apartamente, din care 354 sunt ANL și 166 sunt sociale;
18. S-au finalizat blocurile ANL 20,21,22;
19 S-au construit 2 cartiere de case pentru tineri – Dealul Mănăstirii;
20. S-a modernizat Bazarul Suceava;
21. S-a modernizat Piața Burdujeni;
22. S-a modernizat Piața Centrală;
23. S-a realizat cimitire noi în cartierele Ițcani și Burdujeni;
24. S-a realizat sediu primărie Burdujeni-sat;
25. S-a licitat proiectul de realizare a Centrului Multifuncțional Ițcani (Sediu Primărie Ițcani);
26. S-a transferat Cinematograful Modern și s-a realizat Centrul Cultural al Municipiului Suceava;
27. S-a realizat pe fonduri europene Centrul Tradițiilor Populare;
28. Reabilitare termică și modernizare sediu primărie -”Creșterea eficienței energetice a clădirii primăriei municipiului Suceava”;
29. S-a modernizat patinoarul artificial al municipiului, prin amenajarea pistei și schimbarea instalației de frig, pe bază de freon;
30. S-au reabilitat 1000 apartamente plus proiectul de reabilitare a unui număr de 4295 de apartamente la care participă 23 de asociații-102 blocuri;
31. S-au reabilitat Parcul Central, Parcul de la Universitate, Ițcani, Primărie Burdujeni, 3 Bărboși, Policlinică Areni și s-au construit 2 parcuri noi: – Parcul Copilului Burdujeni și Obcini Suceava;
32. S-a realizat ”Zona de Agrement Tătărași”;
33. S-a realizat ”Nord Skate-Parc Suceava”;
34. S-a licitat proiectul de modernizare a Ștrandului Ițcani;
35. Au fost achiziționate 30 autobuze noi, marca Iveco Irisbus;
36. Au fost achiziționate 10 autobuze capacitate mică.;
37. Au fost reabilitate: – podul Burdujeni, Ițcani,
– pasarelă CFR Burdujeni, Ițcani;
38.Am inițiat proiectul Gropi Ecologice, municipalitatea a pus la dispoziție 22 ha teren pentru groapa de la Moara;
39. A fost reabilitată strada Cernăuți;
40 A fost reabilitată pasarela Șcheia la intersecția DN 17 – E 85;
41. Au fost modernizate toate unitățile de învățământ din Municipiul Suceava (proiecte în valoare de 40 milioane de euro). S-au mansardat grădinițile: Prichindel, Guliver, Așchiuță;
42. S-au construit grădinițe noi: Țăndărică, Slătioara, Grădinița 1,2,3;
43. S-au realizat săli de sport la școlile gimnaziale nr. 11, nr. 9, C.N.”Ștefan cel Mare”, Liceul cu program sportiv;
44. Municipalitatea a finanțat Spitalul Județean cu suma de aprox. 3.000.000 euro
45. Am înființat Teatrul Municipal ”Matei Vișniec”;
46. Am înființat Fanfara Primăriei Municipiului Suceava;
47. Am realizat statuia ”Bucovina Înaripată”;
48. Am finanțat anual concursul ”Lira de Aur” și ”Festivalul Internațional de Artă Medievală”;
49. Am organizat Festivalul Modial de Film Amator ”UNICA”, și Festivalul Internațional al Filmului Ecologist ”ECO FEST”;
50. S-a jucat finala de Handbal masculin cu Reșița, în anul 2009;

• Distincții obținute
EXCELENȚĂ ÎN EDUCAȚIE
EXCELENȚĂ ÎN ILUMINAT PUBLIC
SUCEAVA DESTINAȚIE EUROPEANĂ DE EXCELENȚĂ

PROIECTE
– 55 Autobuze electrice – în curs de semnare contract
– Zona de Agrement râul Suceava – în curs de aprobare fonduri europene
– Zona de Agrement Parc Șipote – în curs de transferare a suprafețelor de pădure
PRIMAR
Ion Lungu
Suceava
25.06.2019

Primarul Ion Lungu face bilanțul la 15 ani de mandat: investiții de 400 de milioane de euro, 1.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 1.0/10 (1 vote cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava