Concert pascal
MOPAN Suceava
Galerie foto89 poze în acest set

Procesiunea ”Calea Sfinților” cu racla cu moaștele Sf.Ioan cel Nou de la Suceava care a avut loc joi de la ora 18.00 pe străzile din municipiul Suceava a fost una impresionantă. Peste 20.000 de oameni au ieșit în stradă mulți dintre ei cu buchete de sânziene în mâini. Alaiul a fost și el unul impresionant și a fost condus de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, lângă care s-au aflat Preasfințitul Părinte Andrei, Episcop al Covasnei și Harghitei, Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților dar și primarul Sucevei, Ion Lungu. Peste 100 de preoți și măicuțe au însoțit racla cu moaștele Sf. Ioan cel Nou de la Suceava. Din alai nu au lipsit copii înbrăcați în costume populare și jandarmii cu făclii.

Ieșirea din curtea Catedralei Arhiepiscopale cu moaștele Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou s-a făcut pe Strada Ion Vodă Viteazu. Prima oprire din cadrul procesiunii a fost la Biserica „Învierea Domnului”. În continuare, procesiunea s-a  îndreptat spre Strada Ana Ipătescu, cu opriri la Biserica Domnițelor și la intersecția cu Strada Mirăuților. S-a mers apoi pe Strada Petru Rareș, cu oprire la Biserica „Sfântul Dumitru”, și s-a continuat pe Strada Curtea Domnească – Strada Vasile Alecsandri – Strada Mihai Eminescu, următoarea oprire fiind făcută la Biserica „Sfântul Nicolae”. De aici s-a plecat pe Strada Mărășești spre Biserica „Nașterea Domnului” (Catedrala), unde a fost cea de-a cincea oprire. În continuare, s-a mers pe Bulevardul George Enescu și Strada Universității, o nouă oprire fiind în intersecția Nordic. Următoarea oprire a avut loc în fața Universității „Ștefan cel Mare”. De aici s-a plecat pe Bulevardul 1 Mai, apoi pe Strada Mihai Viteazu, până la Biserica „Nașterea Maicii Domnului”, pentru o altă oprire. Traseul a continuat pe Strada Trandafirilor, prin parcarea Hotelului Bucovina, până la Prefectura Suceava, unde a fost cea de-a zecea oprire, iar apoi s-a coborît pe Strada Mitropoliei până la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou”.

Începând cu ora 21:00, credincioșii sunt așteptați la slujba Privegherii în cinstea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință, ocrotitorul bisericii mari a mănăstirii.

Vineri, 23 iunie, Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie va fi săvârșită de Preasfințitul Andrei, Episcop al Covasnei și Harghitei, iar de la ora 18:00, în Paraclisul mănăstirii va avea loc un concert de muzică bizantină. Programul liturgic va continua începând cu ora 21:00, când Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul va săvârși slujba de Priveghere în cinstea Sfântului Ioan cel Nou.

În data de 24 iunie 2023, slujba Sfintei Liturghii va fi săvârșită de un sobor de ierarhi ai Bisericii noastre, preoți și diaconi, pe un podium amplasat în curtea Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”, sub protia Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Arhiepiscop al Iașilor și Mitropolit al Moldovei și Bucovinei. În cadrul evenimentului va avea loc și prezentarea celor mai recente aparițiii editoriale ale Editurii Crimca a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.

Hramul mănăstirii va fi încununat de Taina Sfântului Maslu de obște, săvârșită în după amiaza zilei de duminică, 25 iunie 2023, începând cu ora 17:00.

Pe site-ul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților www.arhiepiscopiasucevei.ro vor fi postate informații utile despre evenimentele dedicate sărbătorii Sfântului Ioan cel Nou, desfășurate în intervalul 22-25 iunie 2023 (inclusiv eventualele modificări de program).

Evenimentele prilejuite de sărbătoarea hramului Catedralei Arhiepiscopale din Suceava – Aducerea moaștelor Sfântului Ioan cel Nou vor fi transmise LIVE pe pagina oficială de Facebook a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, a Televiziunii Trinitas, a Ziarului Lumina, pe portalul Doxologia Media și pe canalul de televiziune Bucovina TV.

Ca de fiecare dată, și anul acesta sunt așteptați pelerini din toată țara și chiar de peste hotare la hramul păstrat prin tradiție al Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava