Concert pascal
MOPAN Suceava

Selgros Cash&Carry România împreună cu Chef Cezar Munteanu derulează pentru al patrulea an consecutiv programul educaţional „Sănătatea începe din farfurie”. Lansat în 2012 prin colaborarea cu Asociația Chef Cezar, programul Selgros contribuie la formarea opțiunilor copiilor pentru o alimentație sănătoasă. Proiectul de educaţie gastronomică învață copiii să devină mai conștienți de alegerea alimentelor, a produselor naturale, care provin din surse locale și să îşi formeze obiceiuri de mâncat sănătoase. În 2016, programul va totaliza peste 7.000 copii vizați de campania educațională.

620 de elevi sunt așteptați astăzi, 16 mai, în Suceava, la Școala Gimnazială „Ion Creangă”, pentru a lua parte la activitățile educative. Până în prezent, au participat la inițiativa Selgros școli generale din Timișoara, Arad, Oradea, Cluj, Târgu Mureş, Craiova, București, Constanța, Galați, Brăila, Ploiești și Brașov. Programul continuă și în alte orașe ale țării.

În etapa inițială, „Sănătatea începe din farfurie” implică organizarea de întâlniri găzduite de şcolile generale partenere, în cadrul cărora se vor susţine prezentări interactive pe teme specifice nutriţiei sănătoase. Elevilor li se oferă oportunitatea de a asimila metode de a cunoaşte şi evalua alimentele, făcându-i mai conştienţi cu privire la alegerile proprii în privinţa hranei. Materiale informaționale adiționale vor fi disponibile pentru acasă, atât pentru copii, cât și pentru părinți.

A doua etapă a programului se desfășoară sub forma unui concurs între școlile participante, fiecare urmând să realizeze o machetă sau un desen care să redea tematica “Experiența mea cu Chef Cezar, Selgros și Supereroii”, premiul cel mare pentru clasa câștigătoare constând într-o tabără de tip “Cooking Camp”.

Proiectul a primit anul trecut premiul “Cea mai bună campanie de responsabilizare socială din industria FMCG” în cadrul Galei Premiilor PIAȚA, ediția a X-a.

Despre Selgros Cash&Carry România

Selgros Cash&Carry România este unul dintre cei mai importanţi operatori din comerţul românesc. Compania şi-a început activitatea pe piaţa locală în 2001, iar în prezent deţine 19 magazine în Bucureşti, Braşov, Iaşi, Târgu Mureş, Oradea, Cluj, Ploieşti, Timişoara, Craiova, Bacău, Galaţi, Brăila, Arad, Suceava şi Constanţa.

Compania este parte a Transgourmet Holding AG, a doua cea mai mare reţea cash&carry şi comerţ en-gros din Europa, cu operaţiuni în Elveţia, Franţa, Germania, Austria, Polonia, România şi Rusia.  

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sănătate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava