Concert pascal
MOPAN Suceava

Începând cu a doua jumătate a anului 2022, a început implementarea a 4 proiecte europene desfășurate prin Gal Urban Rădăuți, care au rolul de a crește calitatea vieții locuitorilor din orașul bucovinean. Aceste proiecte au ca actor principal Fundația Sf. Ierarh Leontie și Teodosie a Mănăstirii Bogdana, având parteneri Fundația Anastasie Crimca, organizație aflată sub patronajul  Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, precum și instituții de învățământ sau firme care activează în diverse domenii.

Ele reprezintă efortul conjugat a multor oameni de bine, care doresc firesc să pună umărul la dezvoltarea urbei unde trăiesc. Prezent la lansare în octombrie 2022, domnul primar Bogdan Loghin a susținut aceste acțiuni menite să aducă schimbări concrete pentru un număr mare de beneficiari, acoperind aspecte socio-medicale, educaționale, formare profesională, etc.

O prezentare sumară a progresului privind implementarea proiectelor indică cifre generoase, care au în spate munca susținută a unei echipe multi-disciplinare complexe.

Astfel, proiectul „ Ajutor, Sănătate, Respect”- ASR se desfășoară  în perioada 01.09.2022-31.12.2023 (16 luni).

Obiectivul proiectului este creșterea calității vieții pentru un număr de 450 de persoane din municipiul Rădăuți, prin oferirea de servicii socio-medicale și creșterea gradului de implicare activă a comunității în dezvoltarea de servicii socio-medicale adaptate nevoilor persoanelor aflate in risc de sărăcie și excluziune socială.

Grupul țintă  este de 450 de persoane, beneficiari ai serviciilor de îngrijiri la domiciliu, respectiv servicii comunitare de baza.

Până în prezent :

150 de persoane au beneficiat de servicii de îngrijire la domiciliu, dintre care 90 de persoane au depășit situația de vulnerabilitate;

150 de persoane au fost consiliate de către echipa de îngrijiri la domiciliu;

161 de persoane au beneficiat de servicii comunitare de baza , acestea constând în : seminare de informare, măsuri de prim ajutor acordate persoanelor asistate, stil de viata sanatos.

Proiectul ,,Formare , Egalitate, Șansă- FES’’  se desfășoară în perioada 01.09.2022-31.12.2023, având parteneri BUKOVINA SAC CONSULT SRL și BUSINESS H-RESOURCES SRL. Obiectivul general este creșterea gradului de certificare pentru cel puțin 780 de persoane din orașul Rădăuți.

Grupul țintă, format din 780 persoane, beneficiază de următoarele servicii în cadrul proiectului:

780 persoane vor fi consiliate profesional în sprijinirea găsirii unui loc de muncă;

270 persoane vor fi plasate pe piața muncii;

525 persoane vor participa la cursuri de formare profesională precum : contabilitate, brutar,cofetar, patiser, ingrijitoare batrani la domiciliu;

525 persoane vor avea un certificat de calificare ca urmare a intervenției proiectului.

În prezent, 424 persoane au beneficiat de consiliere, iar 220 de persoane au absolvit cursuri de contabilitate, îngrijitori bătrâni la domiciliu, cofetari și brutari.

Proiectul „Progres, Inovație, Oportunitate – PIO” se desfășoară în perioada 01.09.2022-31.12.2023, iar obiectivul general îl constituie susținerea, stimularea și participarea a 250 elevi (6-14 ani) la servicii educaționale de tipul „școală după școală”, în vederea reducerii abandonului școlar din clasele I-VIII.

Dintre activitățile derulate în cadrul proiectului menționăm serviciile educaționale susținute de cadrele didactice de la Școala cu clasele I-VIII nr. 5 „Bogdan Vodă” Rădăuți, participarea la servicii psiho-sociale a 250 de copii, participarea la campanii de informare/conștientizare a comunității privind ascpecte educaționale, ecologice și integrarea grupurilor marginalizate.

Proiectul „Respect, Educație, Sprijin – RES” se desfășoară în perioada 01.09.2022-31.12.2023, obiectivele fiind susținerea, stimularea și creșterea gradului de participare a 100 copii (3-5 ani) și a 100 de părinți/tutori, la măsuri,activități și instrumente integrate și personalizate de educație, cu accent pe copiii din mediul de excluziune socială. Astfel 98 de copii au beneficiat până în prezent de servicii de educație timpurie, respectiv 98 de părinți au beneficiat de educație parentală și consiliere socială.

Aceste acțiuni denotă implicarea Bisericii în viața cetății și faptul că în continuare aceasta poartă nu doar grija celor sufletești ale păstoriților săi, ci se implică în bunăstarea lor culturală și materială.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Social
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava