Concert pascal
MOPAN Suceava

Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a anunțat că a depus la Agenția de Dezvoltare Regională ADR de la Piatra Neamț documentația SIDU- Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană a Zonei Urbane Funcționale Suceava pentru perioada 2021-2030 pentru a putea accesa fonduri europene în vederea finanțării unor proiecte care vor fi implementate în actualul exercițiu financiar al Uniunii Europene. Primarul a arătat că municipalitatea are pregătite proiecte în valoare de 107 milioane de euro pentru a fi finanțate prin Programul Operațional Regional 2021-2027 având prealocată suma de  60,2 milioane de euro restul banilor urmând a fi atrași pe parcurs.

Iată care sunt proiectele care urmează a fi implementate: digitalizarea administrației publice care vizează îmbunătățirea serviciilor online la nivelul Primăriei Suceava, digitalizarea administrației publice în vederea creșterii interacțiunii cu cetățeanul și mediul de afaceri, creșterea eficienței energetice a clădirilor rezidențiale, creșterea eficienței energetice la școlile 5,6 și 10, creșterea eficienței energetice a clădirii Primăriei Burdujeni, reabilitarea energetică a Colegiului ”Dimitrie Cantemir” și a LPS, Zona de Agrement ”Parc Șipote”, Zona de Agrement ”Pădurice Zamca”, sistem integrat de management și modelare urbană destinat fluidizării traficului și îmbunătățirii calității vieții, transport public ecologic metropolitan (autobaze moderne pe Traian Vuia la sediul TPL și pa strada căpitan Grigore Andrei), construire grădinițe cu program prelungit la școala 1 și în cartierul Obcini, construire săli de sport la școlile 4 și 8,  modernizare infrastructură educațională pentru învățământ dual la Colegiile Tehnice ”Samoil Isopescu” și ”Al. Ioan Cuza”, extindere pe verticală și dotări clase la școala ”Miron Costin”, reabilitare ”Curtea Domnească” și Aquapark.

Proiectele de 107 milioane de euro pregătite de Primăria Suceava pentru a fi finanțate din fonduri europene pe exercițiul financiar 2021-2027. Printre acestea și Aquapark-ul, 5.7 out of 10 based on 3 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 5.7/10 (3 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava