Concert pascal
MOPAN Suceava

Activitate oprită temporar în cazul a două restaurante și suspendarea cazării în camerele unui hotel – acestea sunt cîteva dintre măsurile luate de comisarii OPC suceveni în urma unui control. Acesta a presupus un număr de 36 de acțiuni de verificare în unităţi de cazare din judeţul Suceava pe linia respectării prevederilor legale în privinţa prestării serviciilor de alimentaţie publică şi de cazare. Potrivit șefului Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Suceava, Vasile Latiş, cele două restaurante sunt din Câmpulung Moldovenesc şi Rădăuţi. Hotelul este din municipiul Suceava şi acolo a fost luată măsura suspendării cazării în trei camere. Vasile Latiş a declarat că „în urma acestor controale au fost aplicate 12 amenzi în valoare de 21. 000 de lei, întrucât au fost constatate mai multe nereguli, respectiv lipsa etichetării pe produsele folosite la prepararea hranei, informare incompletă în meniuri, precum şi lipsa avertismentelor privind fumatul”. Latiș a precizat că au fost retrase de la comercializare produse în valoare de 2.620 de lei, iar activitatea restaurantelor a fost oprită temporar până la remedierea deficienţelor constatate.
În cazul hotelului, suspendarea cazărilor pentru trei dintre camerele unităţii a fost dispusă până la aducerea acestora la standardele prevăzute de legislaţie.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Economic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava