Concert pascal
MOPAN Suceava

Centrul Diecezan Caritas Iași a anunțat finalizarea primei activități din cadrul proiectului ”Acțiuni Multiple și Integrate pentru Comunitate (AMIC)” în care îi are ca parteneri Primăria comunei Preutești și Școala Gimnazială din localitate. Este vorba de „Luna curățeniei”. Luna trecută comunitatea comunei Preutești a fost implicată într-o campanie de strângere deșeuri și ecologizare a spațiilor verzi. Sub sloganul „Acționăm împreună pentru o comunitate curată și sănătoasă!” peste 48 adulți și 46 copii au răspuns pozitiv la apelul organizatorilor Centrul Diecezan Caritas Iași, Primăria Comunei Preutești și Școala Gimnazială Preutești. În urma acțiunii s-au colectat peste 50 de saci cu deșeuri din zonele de intervenție ale comunei (Zona Basarabi, zona Gloduri, Bahna-Arin, zona Arghira strada Podiș).

”Copiii au realizat cât de nocive pentru mediu sunt ambalajele de plastic, cum nu se dezintegrează în natură și cum pășim zilnic peste ele în drumul spre casă și nu ne dăm seama de impactul neimplicării noastre”, mențioenază Centrul Diecezan Caritas Iași în comunicatul de presă. Campania „Luna Curățeniei” din cadrul proiectului A.M.I.C. face parte dintr-o serie de 12 acțiuni de implicare activă și voluntariat (ecologizare, plantare de copaci și manifestări sportive) și are ca scop angrenarea grupului țintă în acțiuni voluntare spre soluționarea problemelor legate de protejarea mediului cu care se confruntă comunitatea comunei Preutești.

Pe parcursul lunii iunie, școlarii și preșcolarii au fost și ei implicați în activități de colectare, selectare și reciclare deșeuri. Pentru cei mici s-au organizat activități diversificate și workshop-uri unde au învățat despre: cum pot fi reciclate anumite materiale și efectele diverselor deșeuri asupra naturii; conştientizarea rolulului fiecăruia dintre noi în realizarea unei lumi mai bune şi a unui mediu mai sănătos; identificarea comportamentelor negative/pozitive față de natură; stimularea motivaţiei şi a responsabilităţii elevilor în ceea ce priveşte protecţia mediului prin activități artistice atractive.

”Felicitări tutror participanților și organizatorilor, coordonatorilor activităţilor celor mici, primăriei Preutești, cadrelor didactice și părinților care cu seriozitate, creativitate, dăruire și viziune au oferit un exemplu comunității și au contribuit la realizarea obiectivelor ecologice ale proiectului A.M.I.C. Prin astfel de acțiuni de conștientizare, educare și implicare activă, putem îmbunătăți nu doar zona din imediata noastră apropiere, dar și restul lumii în care trăim. Dacă respecăm, cunoaștem și avem grijă de mediul în care ne cresc copiii, cu siguranță că și ei vor fi sănătoși și bucuroși”, se spune în comunicat.

Proiectul”Acțiuni Multiple și Integrate pentru Comunitate (AMIC)” inițiat de Centrul Diecezan Caritas Iași este un proiect cu fonduri europene nerambursabile în valoare totală de 17 milioane de lei. Obiectivul genaral al proiectului este reducerea numărului de persoane aflate în risc de sărăcie și excluziune socială prin dezvoltarea și implementarea de măsuri integrate cum ar fi oferirea de servicii sociale (educaționale, consiliere, mediere sau formare profesională), medicale (servicii stomatologice și oftalmologice ) și socio-medicale (servicii de îngrijire la domiciliu) pentru un număr de 560 de persoane din comunitatea marginalizată non romă din comuna Preutești.În cadrul celor 12 acțiuni anuale de voluntariat vor fi implicate minim 700 de persoane membri ai comunității, angajatori locali, actori locali reprezentativi, personalul implicat în implementarea proiectului. Proiectul care se va derula până în luna februarie 2021 a demarat în iunie cu prima campanie ”Luna curățeniei”. El este finanțat din Fondul European Social prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020.

 

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Educaţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava