Concert pascal
MOPAN Suceava

Românca omorâtă zilele trecute de un rechin în timp ce se afla în concediu în Egipt era din Suceava. Este vorba o angajată a Administrației Județene a Finanțelor Publice Suceava, Roxana Donisan. Aceasta se afla în concediu în stațiunea egipteană Hurghada. Atacul rechinului a avut loc pe aceeași plajă de la Marea Roșie unde a fost atacată și cealaltă femeie care a murit, o austriacă în vârstă de 68 de ani.

În cursul zilei de ieri, Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează că Ambasada României la Cairo a fost notificată telefonic, la data de 3 iulie a.c., de către agentul unei companii de turism cu privire la decesul unui cetățean român de sex feminin aflat în vacanță în stațiunea Hurghada, Egipt.

În acest context, reprezentanții ambasadei au întreprins demersuri, în regim de urgență, pe lângă autoritățile competente egiptene în vederea obținerii unor informații suplimentare cu privire la circumstanțele producerii decesului.

Potrivit informațiilor transmise de autoritățile competente egiptene,  în urma investigațiilor realizate, a reieșit că decesul cetățeanului român s-a produs în urma unui atac al unui rechin.

Reprezentanții Ambasadei României la Cairo au întreprins demersurile necesare pe lângă autoritățile române competente pentru identificarea, de urgență, a familiei din România a persoanei decedate, fiind transmise condoleanțe pentru pierderea suferită și oferite informațiile necesare cu privire la repatrierea trupului neînsuflețit pentru a fi înmormântat în România.

MAE precizează că, până la acest moment, la nivelul Ambasadei României la Cairo nu au fost primite alte solicitări de asistență consulară din partea niciunui cetățean român cu privire la acest incident.

Ambasada României la Cairo continuă dialogul cu autoritățile egiptene, cu companiile de turism implicate și este pregătită să acorde asistență consulară, conform competențelor legale.

De asemenea, având în vedere că acest incident este al doilea de acest gen în ultimele două zile care implica atacuri de rechin, MAE recomandă cetățenilor români care se află în Egipt sau urmează să călătorească în această țară în scop turistic să urmeze sfaturile și recomandările autorităților locale în ceea ce privește zonele sigure de recreere și înot în mare.

Românca omorâtă de un rechin în Egipt este din Suceava. Numele ei este Roxana Donisan și lucra la Finanțele sucevene, 7.3 out of 10 based on 28 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 7.3/10 (28 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava