Un grup de enoriaşi din Basarabia au avut parte de două zile de pelerinaj în capitala Moldovei şi la Mănăstirea Hadâmbu din judeţul Iaşi. Cei 30 de pelerini s-au rugat împreună în cadrul sfintelor slujbe şi au avut parte de o primire călduroasă în cele câteva locuri unde s-au închinat.

Mănăstirea Hadâmbu din județul Iași și Parohia Romanovca, Protopopiatul Ungheni, ce aparține de Arhiepiscopia Chișinăului a Mitropoliei Basarabiei, au organizat în zilele de 26 şi 27 februarie 2020 un pelerinaj. De itinerariul oferit de arhimandritul Nicodim Gheorghiţă, stareţul Mănăstirii Hadâmbu, au beneficiat 30 de credincioşi din localităţile Romanovca, Corneşti, Sipoteni, şi Ungheni, unii veniţi pentru prima dată în Patria Mamă. Acesta a făcut parte din proiectul „Pelerinaj în cinstea Sfinţilor” şi s-a înscris în cadrul manifestărilor Anului omagial al pastorației părinților și copiilor și Anului comemorativ al filantropilor ortodocși români în Patriarhia Română. Prima oprire de miercuri, 26 februarie, a fost la Biserica „Sfântul Nicolae” – Domnesc din Iaşi, iar apoi oamenii s-au închinat în biserica Mănăstirii „Sfinţii Trei Ierarhi” din Iaşi. A urmat închinarea la racla Sfintei Parascheva şi la cea a Sfântului Ierarh Iosif cel Milostiv din Catedrala Mitropolitană din Iaşi, iar apoi s-a vizitat Muzeul Mitropolitan. După ce românii din Basarabia au admirat mănăstirile Galata şi Cetăţuia, au ajuns la Casa de Oaspeţi „Sfântul Spiridon” din Lunca Cetăţuii unde au primit o masă caldă din partea Mănăstirii Hadâmbu, prin amabilitatea familiei Gorongea Constantin și Maria.

„Am rămas impresionat de reacţia fraţilor noştri de peste Prut”

La orele amiezii, pelerinii au ajuns la Mănăstirea Hadâmbu. Aici s-au închinat în Biserica „Acoperământul Maicii Domnului”, în paraclisul aflat la demisolul sfântului locaş, şi în monumentul istoric unde se află icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului. Oamenii au mers apoi în Parcul „Bucuria copiilor” unde au putut vedea speciile de păsări şi de animale. „Ideea organizării acestui pelerinaj a apărut la începutul acestui an după ce am poposit în Parohia Romanovca din Basarabia. Am aflat că foarte mulţi credincioşi nu au avut prilejul să se închine la racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva. De asemenea, dorinţa lor a fost de a ajunge la Mănăstirea Hadâmbu, despre care au aflat prin intermediul preotului paroh Nicolae Tverdostup al Parohiei Romanovca. Am rămas impresionat de reacţia fraţilor noştri de peste Prut şi am văzut lacrimi de bucurie pentru că au ajuns la fraţii lor din România, unde au fost primiţi cu mare bucurie”, a menţionat arhimandritul Nicodim Gheorghiţă, stareţul Mănăstirii Hadâmbu. „Am dorit ca românii basarabeni din Romanovca şi din alte trei localităţi să ajungă sau să revină în câteva locuri încărcate de istorie şi de spiritualitate din judeţul Iaşi. La Mănăstirea Hadâmbu, oamenii au fost deosebit de impresionaţi de frumuseţea acestui loc şi de toate realizările părintelui stareţ Nicodim Gheorghiţă”, s-a exprimat părintele Nicolae Tverdostup, parohul Parohiei Romanovca. „Am avut parte de o primire călduroasă din partea părintelui stareţ Nicodim Gheorghiţă, care ne-a oferit cu acest prilej atât prânzul, cât şi cina din ziua de 26 februarie. Cu toţii suntem deosebit de mulţumiţi pentru acest mare dar de suflet oferit prin intermediul pelerinajului”, a declarat Ioan Nichiforeac, epitropul Parohiei Romanovca. În Trapeza „Sfântul Apostol şi Evanghelist Marcu” a fost oferită în seara zilei de 26 februarie cina pentru toţi cei prezenţi. La miezul nopţii, oaspeţii de peste Prut au participat la slujba Privegherii, iar în dimineaţa zilei de 27 februarie s-au rugat în cadrul Sfintei Liturghii. (Constantin Ciofu)

VIDEO: https://we.tl/t-Pqg2hZopGu  

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Turism
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava