Concert pascal
MOPAN Suceava

România a încasat peste 1,46 miliarde de euro de la Comisia Europeana în primele şapte luni din 2013 din Fondul de Coeziune; din aceştia, sectorul public a încasat 876 milioane euro.

Guvernul Romaniei face câteva precizări despre stadiul absorbţiei fondurilor europene, ca răspuns la afirmaţii false făcute în spaţiul public de către persoane incompetente şi ignorante. Astfel, Comisia Europeana a rambursat României fonduri în valoare de peste 1,46 miliarde de euro în primele şapte luni ale acestui an, adică echivalentul a aproximativ 6,5 miliarde de lei. În luna iulie a.c., valoarea fondurilor structurale şi de coeziune rambursate de Comisie a fost de peste 730 de milioane de euro.

Beneficiari ai fondurilor europene sunt şi în sectorul privat (companii, ONG-uri) şi în sectorul public (administraţie publică centrală şi locală).

În bugetul general consolidat se includ doar sumele aferente sectorului public. Sectorul public a încasat 876 milioane euro (aproximativ 3,8 miliarde lei) – suma reflectată în datele publicate de MFP privind execuţia bugetară pe primele 7 luni. Diferenţa până la 1,46 miliarde euro a fost încasată de sectorul privat. Sumele aferente sectorului privat se regăsesc în situaţiile financiare ale acestuia, precum şi în balanţa de plăţi a României şi nu în bugetul general consolidat. Mai mult, până la 28 august 2013 sectorul privat a încasat suplimentar de la Comisia Europeană peste 1,1 miliarde euro pentru agricultură.

Înainte de a confunda sectorul public cu sectorul privat şi de a induce în eroare opinia publică, este bine să fie cunoscute regulile europene de raportare.

Eugen Teodorovici, Ministru, Ministerul Fondurilor Europene
Liviu Voinea, Ministru Delegat pentru Buget, Ministerul Finanţelor Publice

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Guvern
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava