Ministrul delegat pentru Turism şi IMM-uri, Florin Jianu, a anunţat, la Suceava, că intenţionează să promoveze conceptul „România, destinaţie turistică sigură”. Jianu a fost prezent vineri la o întâlnire organizată de Federaţia IMM-urilor din judeţul Suceava, la care au participat agenţi economici din turism şi reprezentanţi ai administraţiilor locale şi judeţene. Ministrul delegat pentru turism a subliniat că în contextul geopolitic actual, România reprezintă o destinaţie sigură pentru turiştii străini, el arătând că primele demersuri în a promova acest concept au fost făcute în Republica Moldova, la Chişinău, atunci când a participat la deschiderea Camerei de Comerţ Româno-Moldoveneşti. „A fost un moment potrivit pentru a transmite faptul că România pe lângă faptul că este un partener economic solid pentru Republica Moldova, este şi o destinaţie turistică sigură”, a spus Jianu. El a adăugat că potrivit datelor furnizate de Comisia Europeană a Turismului, România se situează între primele 10 ţări din Europa din punctul d e vedere al creşterii a numărului de turişti. Florin Jianu a subliniat faptul că potrivit aceloraşi date, România se situează pe locul 4 în Europa din punctul de vedere al creşterii numărului de turisţi din China, şi în primele 10 locuri la numărul de turişti veniţi din SUA, Olanda, Marea Britanie, Franţa şi Italia.

Jianu a mai declarat că faptul că România este o destinaţie turistică sigură este de demonstrat şi de faptul că două dintre cele mai importante organisme de turism vor organiza anul acesta în ţara noastră două evenimente internaţionale în acest domeniu de activitate. „Astfel, Comisia Europeană a Turismului va organiza în România adunarea generală, iar Organizaţia Mondială de Turism va avea o delegaţie în ţara noastră, condusă de secretarul acestei instituţii, pentru un eveniment care va avea ca temă înfiinţarea clusterelor din turism”, a explicat ministrul delegat pentru turism şi IMM-uri. El a mai spus că tot pentru a promova conceptul „România, o destinaţie turistică sigură”, vor fi organizate o serie de infotripuri, inclusiv în judeţul Suceava, la care vor participe reprezentanţi ai mass-media, operatori de turism şi reprezentanţi ai mediului de afaceri din Republica Moldova.

Pe de altă parte, Florin Jianu a spus că în cadrul discuţiilor de ieri cu agenţii economici din turism a promovat noul concept de cluster pe turism. „Acesta este un tip de asociere la care eu ca ministru ţin foarte mult şi care înseamnă că toţi actorii locali, începând cu mediul public şi continuând cu mediul privat se asociază, şi dezvoltă o strategie locală pe care o comunică la nivel naţional”, a explicat Florin Jianu. El a subliniat că un astfel de tip de asociere este extrem de important în vederea atragerii de fonduri europene în viitorul exerciţiu bugetar.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Turism
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Karls Jobs 2018
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava