Concert pascal
MOPAN Suceava

Cea de-a zecea ediție a Astra Film Junior, festival independent de cinema și totodată program educațional destinat elevilor și liceenilor care vor forma viitoarea generație de autori de film din România, va avea loc în acest în an în perioada 15-21 octombrie, la Sibiu.

Astăzi au fost puse în vânzare biletele la această ediție a festivalului, care se va desfășura în paralel cu Astra Film Festival 2018. Dat fiind că ediția de anul trecut a înregistrat un nescontat succes de public (25.000 de participanți, provenind de la multe instituții de învățământ din județul Sibiu), festivalul a devenit, astfel, cea mai mare manifestare de profil din România, din punctul de vedere al audienței atinse.

Impactul manifestării în rândul publicului foarte tânăr demonstrează efectul profund pe care îl poate avea educația prin cinema asupra tinerei generații. Filmul documentar cultivă valori precum toleranța, deschiderea către nou, curajul de a întreprinde ceva pe cont propriu și de aborda necunoscutul, abilități precum gândirea critică și capacitatea investigativă. Ca program educațional, Astra Film Junior și-a demonstrat deja capacitatea de a inspira viitoarele generații de creatori de film și de a contribui la formarea morală și intelectuală a copiilor într-un spirit modern și tolerant, apropiat direcțiilor curente din școala occidentală.

De asemenea, Astra Film Junior 2018 va readuce în Sibiu manifestări devenite deja o tradiție a festivalulului, precum Atelierul Primul Meu Film, program de inițiere în producția de cinema destinat elevilor de liceu, care se va finaliza cu o proiecție de gală a documentarelor realizate de tinerii cineaști, dar și proiecții de pelicule de nonficțiune organizate pe grupe de vârstă, de la 6 la 15+ ani.

Câteva dintre filmele care se vor proiecta în acest an sunt:

„Insula lui Anni” spune povestea unei fetițe de 10 ani de pe insula estoniană Kihnu, ce poartă fuste a căror culoare arată dacă este tristă sau fericită, conform unei vechi tradiții a comunității. Anni ne prezintă familia ei, comunitatea și modul lor de viață, precum și evoluția vieții din Kihnu și cum reușește să împace vechiul cu noul, tradiția cu influențele lumii moderne.

„Între crocodili și paradis” ne duce pe o insulă cu câteva sute de locuitori din Kenya, unde doi frați, Zakayo și Timmy, au nevoie de barcă pentru a se deplasa la școală și pentru a pescui, ca să asigure hrana familiei. Frații trăiesc tot timpul în pericol, deoarece apele din jurul insulei sunt pline de crocodili și hipopotami, dar asta nu îi oprește să pornească în fiecare zi spre noi aventuri.

„Nat, aventurierul” de 11 ani din Noua Zeelandă, este un sportiv veritabil și a lăsat jocurile pe consolă pentru activitățile în aer liber: singur sau alături de familie, explorează mereu locuri din natură, filmează, montează și publică filmulețele aventurilor sale pe internet.

Un punct special de atracție vor fi, ca și în anii trecuți, vizionările de producții VR (Virtual Reality) și proiecțiile 360, ce vor avea loc în domul amplasat în Piața Mare. În interiorul acestuia, copiii (dar și adulții) vor putea urmări o serie de documentare fascinante despre natură, explorarea spațiului, dans, biologia corpului uman, gravitație sau cultura mayașă.
Îi așteptăm pe toți, copii mici sau mari, mici genii precoce și adulți cu suflet de copil, la Astra Film Junior 2018!
Detalii despre bilete sunt aici: http://www.astrafilm.ro/afj/junior-tickets/

Astra Film Festival 2018 este organizat de Astra Film, CNM Astra și Fundația Astra Film, cu sprijinul Consiliului Județean Sibiu, al Ministerului Culturii și Identității Naționale și al Centrului Național al Cinematografiei. Evenimentul este cofinanțat de Consiliul Local Sibiu, prin Primăria Municipiului Sibiu, și de Uniunea Europeană, prin Programul Europa Creativă.
Astra Film Festival se află sub Înaltul Patronaj al Președintelui României.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Cultural
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava