Concert pascal
MOPAN Suceava

Protector al medicilor și tămăduitor al bolnavilor, Sfântul Mare Mucenic și Pantelimon este cinstit cu multă evlavie în fiecare an la data de 27 iulie, zi care amintește de martiriul său din anul 304, când a primit cununa muceniciei, dobândind astfel Împărăția lui Dumnezeu.

Sărbătoarea Sfântului Pantelimon a fost prilej de bucurii duhovnicești și pentru Mănăstirea Voroneț, una dintre cele mai importante ctitorii ale Sfântului Voievod Ștefan cel Mare, în mijlocul obștii monahale și al credincioșilor prezenți aflându-se Preasfințitul Părinte Antonie, Episcop de Bălți, din Republica Moldova. Tot astăzi au fost serbați cei cinci ani în demnitatea de stareță a stavroforei Gabriela Platon și a fost săvârșită o slujbă de pomenire pentru stravrofora Irina Pântescu, prima stareță a Voronețului, care a trecut la Domnul în luna martie a anului 2022.

După primirea, potrivit tradiției, cu pâine și sare a Preasfințitului Părinte Antonie, acesta s-a închinat la mormântul Sfântului Cuvios Daniil Sihastrul din biserica mare a mănăstirii, aflată sub ocrotirea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe.

În continuare, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în ctitoria voievodală ridicată în anul 1488 în numai 3 luni și trei săptămâni, răspunsurile liturgice fiind date de corul mănăstirii.

La finalul slujbei, Preasfințitul Părinte Antonie a rostit un cuvânt de învățătură despre viaţa, martiriul și minunile Sfântului Mare Mucenic Pantelimon, cunoscut tămăduitor de boli și doctor fără de arginți, născut în Nicomidia, în jurul anului 275 după Hristos.

Totodată, Preasfinția Sa și-a exprimat bucuria de a se afla la Voroneț și de a se închina la mormântul Sfântului Cuvios Daniil Sihastrul, starețul mănăstirii rânduit de însuși domnul Moldovei, despre care a auzit încă din copilărie.

În semn de recunoștință pentru slujirea arhierească, Preasfințitul Părinte Antonie a primit în dar din partea obștii monahale un engolpion cu chipul Maicii Domnului.

Stavrofora Gabriela Platon, stareța mănăstirii, a mulțumit ierarhului pentru prezență și Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic pentru binecuvântare, precum și obștii și tuturor credincioșilor pentru dragostea cu care înconjoară Sfânta Mănăstire Voroneț. La pomenirea Sfântului Mare Mucenic Pantelimon, maica stareță a împlinit patru ani de la instalarea ca stareță a așezământului monahal, prilej cu care a fost sărbătorită de toți cei prezenți.

A urmat săvârșirea unui Trisaghion pentru stavrofora Irina Pântescu, la mormântul maicii proinstarețe, aflat sub streașina paraclisului Mănăstirii Voroneț. În ultimii 30 de ani, măicuța Irina Pântescu a contribuit la formarea și îndrumarea obștii Mănăstirii Voroneț, prin demersurile sale reușindu-se totodată restaurarea și consolidarea bisericii așezământului monahal, dar și includerea acestuia în lista patrimoniului cultural mondial UNESCO. Anul acesta, la sărbătoarea Sfântului Tămăduitor Pantelimon stavrofora Irina Pântescu, întâia stareță a Mănăstirii Voroneț, ar fi împlinit 70 de ani de când a răspuns chemării lui Hristos de a intra în cinul monahal.

Mângâietor al celor aflați în suferințe trupești și sufletești, Sfântul Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon săvârșește și astăzi nenumărate minuni, ascultând rugăciunilor tuturor celor care cinstesc numele Preasfintei Treimi.

Irina Ursachi

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava