Concert pascal
MOPAN Suceava

Simon Cowell este prieten cu băiatul său şi al partenerei sale de viaţă, Lauren Silverman, Eric, în vârstă de trei ani, pentru că acesta se află la vârsta la care vorbeşte încontinuu.

Simon a spus pentru revista People, potrivit contactmusic.com: „Eric este destul de mare pentru a fi prietenul meu. Vorbim tot timpul. Suntem prieteni şi este amuzant timpul petrecut cu el.”

Într-un interviu anterior, Simon a spus că este „incredibil” să fii părinte, deşi, iniţial, nu era sigur că va putea fi „un tată grozav”.  Întrebat dacă se gândesc să mai facă un copil, starul în vârstă de 57 de ani a spus, potrivit sursei citate: „Nu aş spune nu, dar nu am idee… Eric nu a fost nici el programat. Cred că dacă în urmă cu patru ani spuneam că voi deveni tată, nu aş fi crezut. Şi chiar dacă la acea vreme aş fi spus că vreau un copil, cred că m-aş fi gândit că nu voi fi un tată grozav. Apoi mi s-a întâmplat cel mai minunat lucru. După doar aproximatvi un an şi jumătate se creează o conexiune care este foarte greu de descris. Mereu trăieşti cu impresia că cea mai mare dragoste în viaţa asta o porţi familiei şi părinţilor. Nu înţelegi ce înseamnă să fii tată sau mamă până nu ai un copil. Este mai presus de orice am experimentat vreodată. Este incredibil. Te face să te simţi mai fericit.”

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Vedete
Etichete

ContactMusic.com
Contactmusic.com is an entertainment website focusing on the best from the worlds of music, film, games and celebrity.

SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava