Concert pascal
MOPAN Suceava

În cea mai mare parte a vieţii sale, Prinţul Harry a suferit din cauza traumei pierderii mamei la o vârstă fragedă. Avea doar 12 ani atunci când Prinţesa Diana a murit în tragicul accident din Paris, urmărită de paparazzi. În toate relatările pe care le face în cartea sa, „Rezervă”, cele mai mari suferinţe şi greşeli din perioada copilăriei şi adolescenţei sunt cauzate, spune chiar autorul, de această traumă, precum şi de răceala pe care el o simţea între părinţii săi şi hărţuirea presei. Click! îţi prezintă în serialul „Confesiunile Prinţului Harry” cele mai importante dezvăluiri făcute de fiul cel mic al actualului rege, Henry al III-lea, al Marii Britanii, în autobiografie.

  • A suferit toată copilăria şi adolescenţa din cauza faptului că este numit „Rezerva” şi considerat „o nulitate”, „umbra, sprijinul, Planul B”.
  • Relatează în cartea sa că, deşi cele mai frumoase amintiri le are de la Castelul Balmoral, pe care îl consideră „paradisul copilăriei” sale, tot acolo a aflat şi cele mai triste veşti, precum cea a morţii mamei sale, la 31 august 1997. Descrie scena în care, atunci când avea 12 ani, tatăl său a venit să-l trezească din somn pentru a-i spune că Prinţesa Diana a pierit într-un tragic accident rutier în Paris. „Mi-a pus mâna pe genunchi şi mi-a zis: «Băiete drag, mama ta a avut un accident de maşină. (…) Mă tem că nu a supravieţuit»”. A rămas marcat foarte mulţi ani de această traumă şi relatează că, până la vârsta de 23 de ani, a tot sperat ca ea să revină. Povesteşte că a reuşit să plângă puţin doar la înmormântare: „Am plâns, dar nu credeam că mama este în sicriu”.
  • A fost marcat de faptul că nu a reuşit să-şi îmbrăţişeze bunica, pe Regina Elisabeta a II-a. Povesteşte detaliat una dintre ocaziile în care a încercat asta, descriind cum ea s-a retras şi el s-a simţit extrem de stânjenit, mai ales că scena nu s-a consumat într-un cadru intim sau doar în prezenţa celor din familie, ci în public.

Prinţul Harry a dezvăluit că a căutat ajutorul unui medium pentru „a vorbi” cu mama sa după moartea acesteia. În timpul unei şedinţe de spiritism i s-a spus că Prinţesa Diana a fost foarte amuzată de momentul în care nepotul Archie a zdrobit un ornament de Crăciun al reginei şi că Harry „trăia viaţa pe care şi-o dorea” pentru tine.

Citește mai multe pe: https://click.ro/vedete/vedete-internationale/soc-total-la-casa-regala-printul-harry-a-apelat-2234164.html

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
Etichete

Click!
Ziarul Click!
Îţi aduce cele mai tari exclusivităţi, vedete, actualitate, divertisment, sport

SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava